În luna septembrie a fost lansată la Varşovia, în cadrul conferinţei bilaterale „70 de ani de la Marele Refugiu Polonez în România 1939-1945", organizată de ICR-Varşovia împreună cu Casa Întâlnirilor cu Istoria şi Fundaţia „Karta", cea mai recentă publicaţie poloneză susţinută de Institutul Cultural Român: albumul Azilul românesc. Destine poloneze 1939-1945.
Albumul Azilul românesc. Destine poloneze 1939-1945, realizat de un colectiv de cercetători ai Fundaţiei „Karta", coordonat de istoricul Alicja Wancerz-Gluza, şi finanţat de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, este singura lucrare în limba polonă dedicată exclusiv Marelui Exil polonez în România, în timpul căruia, graţie generozităţii statului român, aproximativ 50.000 de civili şi militari polonezi s-au salvat de la umilinţă şi moarte trecând în România.
Albumul, editat în condiţii grafice excepţionale (format A4, 200 de pagini color, sute de ilustraţii color şi alb-negru), valorifică pentru prima dată unitar un consistent fond de documente şi fotografii aflat în arhiva Fundaţiei „Karta" din Varşovia şi în diferite arhive personale aparţinând foştilor refugiaţi, documentând, cronologic, odiseea polonezilor în România, începută în 17 septembrie 1939.
Pe lângă capitolele dedicate diferitelor momente ale refugiului şi numeroasele fotografii care prezintă viaţa de zi cu zi a refugiaţilor, lucrarea este înzestrată şi cu hărţi, un index de nume de persoane şi locuri şi bibliografia principală a temei. Imaginile sunt dublate de fragmente de istorie orală, înregistrate de-a lungul timpului de cercetătorii Fundaţiei „Karta" cu supravieţuitorii Marelui Refugiu, astfel că albumul nu este doar un studiu ştiinţific foarte amănunţit şi bine documentat, ci şi o colecţie de mărturii personale ale foştilor refugiaţi, din păcate cu fiecare zi din ce în ce mai puţini.
Prezentarea din data de 18 septembrie a fost urmată de o discuţie la care au participat profesorul Tadeusz Dubicki, cea mai mare autoritate în materie de relaţii româno-polone din Polonia, Bogumił Luft, fostul ambasador al Republicii Polone în România, Alicja Wancerz-Gluza, coordonatorul publicaţiei, şi Tadeusz Gaydamowicz, arhitect, fost refugiat polonez din Cracovia.
Contact:
tel./fax : + 48 22 828 12 78
e-mail: warszawa@icr.ro