- 8 November 2024
- Tags ICR Madrid Ana Blandiana Spania Evenimente literare
În perioada 8-12 noiembrie 2024, Ana Blandiana, „o figură legendară a literaturii române“, câștigătoarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Litere 2024, prima personalitate din cultura română care primește această prestigioasă distincție, revine în Spania în calitate de invitată la Festivalul de Literatură Eñe, ediția a XVI-a, unul dintre cele mai însemnate evenimente literare de la Madrid. Democrația este tema principală a acestei ediții, invitându-i pe cei aproape 150 de creatori din 15 țări să participe la dezbaterea privind democrația și relevanța sa. Dincolo de a fi o mare sărbătoare a literaturii care cuprinde 90 de evenimente, Festivalul Eñe 2024 își propune să contribuie la sensibilizarea publicului cu privire la importanța societății civile în apărarea democrației. Antonio Scurati, Antony Beevor, Lidia Jorge, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Laurent Binet, Juan Gabriel Vásquez, Jorge Volpi, Gioconda Belli sau Eliane Brum sunt doar câteva dintre vocile europene și latinoamericane care vor fi prezente la festival. De asemenea, Ana Blandiana va participa la o întâlnire cu profesorii și studenții de la Facultatea de Filologie și de la Lectoratul de Limba română, Universitatea Complutense de la Madrid, iar la Universitatea Salamanca (care în anul 2021 i-a acordat titlul onorofic de Doctor Honoris Causa) va avea loc un simpozion dedicat autoarei care va cuprinde o dezbatere, o masă rotundă, un recital poetic, câteva conferințe și proiecția filmului documentar Între tăcere și păcat de Diana Nicolae și Matt Jozwiakowski.
Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Madrid, Festivalul de Literatură Eñe - La Fabrica, Fundația Contemporană și Casa Europa, Universitatea Salamanca, Universitatea Complutense și Librăria Rafael Alberti, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Programul evenimentelor:
Vineri, 8 noiembrie
ora 19:30, Madrid, librăria Rafael Alberti – Ana Blandiana în dialog cu Jordi Doce, unul dintre cei mai reprezentativi poeți spanioli, critic literar și specialist în literatură comparată, traducător.
Sâmbătă, 9 noiembrie
ora 19:00, Madrid, Teatrul de la Abadía (Sala Juan de la Cruz) – Festivalul de Literatură Eñe: Un omagiu adus Annei Ahmatova
Participanți: Ana Blandiana, câștigătoarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Litere 2024, și Ana Rodríguez Fischer, profesoară de literatură spaniolă la Universitatea din Barcelona, scriitoare și critic literar.
Duminică, 10 noiembrie
ora 18:30, Madrid, librăria Casa Cărții de pe Gran Vía – Festivalul de Literatură Eñe: Ana Blandiana în dialog cu managerul cultural Claudia Neira, directoarea Festivalului Centroamérica Cuenta din 2015.
Luni, 11 noiembrie
ora 11:00, Madrid - Întâlnire cu profesorii și studenții de la Facultatea de Filologie și de la Lectoratul de Limba română, Universitatea Complutense.
Marți, 12 noiembrie
ora 11:00, Universitatea Salamanca, Aula Magna de la Facultatea de Filologie - Deschiderea oficială a simpozionului la care vor participa Raúl Sánchez Prieto, Prorector Relații Internaționale, Universitatea Salamanca, Manuel González de la Aleja, Decanul Facultății de Filologie, Universitatea Salamanca, Viorica Patea, profesor de limbă și literatură engleză, Universitatea Salamanca, și traducător, Fernando María Sánchez Miret, profesor la Catedra de filologie romanică, Universitatea Salamanca.
ora 11:30 – Conferință: Întoarcere la rădăcini: memorie și naturalețe în poetica Anei Blandiana de Francisca Noguerol Jiménez, profesor de literatură hispano-americană la Facultatea de Filologie a Universității din Salamanca din 2018, membru corespondent al Academiei Nord-Americane a Limbii Spaniole
Moderator: Viorica Patea
ora 12:30 – Masă rotundă: Natalia Carbajosa, poetă, traducătoare și profesoară: Evoluția simbolului în opera Anei Blandiana;
Antonio Colinas, poet, eseist, traducător, critic literar: Umanizarea realității;
Mercedes Monmany, critic literar, specializată în literatura contemporană și europeană: Ana Blandiana: Somnul din somn.
Moderator: Francisca Noguerol Jiménez
ora 16:30, Teatrul Juan de Enzina – Proiecția filmului documentar Între tăcere și păcat de Diana Nicolae și Matt Jozwiakowski
ora 18:15 - Conferință: „Tot ce ating se preface-n cuvinte: Aproape de poezia Anei Blandiana“de Jaime Siles, profesor, poet, traducător și critic literar
Moderator: Francisca Noguerol Jiménez
ora 19:15 - Recital poetic și colocviu cu Ana Blandiana
Moderator: Fernando María Sánchez Miret
Ana Blandiana, poetă, prozatoare, eseistă, este „una dintre cele mai influente voci feminine din literatura contemporană“. Autoare a 17 cărți de poezie, 2 volume de povestiri fantastice, 11 volume de eseuri, un jurnal și un roman, traduse în 25 de limbi, a primit numeroase premii naționale și internaționale, printre care Premiul Internaţional Vilenica (2002) şi Premiul Poetul European al Libertăţii (2016), precum şi Legiunea de Onoare franceză. 11 cărți ale Anei Blandiana au fost traduse în limba spaniolă, unele dintre ele cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul TPS – Translating and Publishing Support derulat de ICR prin CENNAC – Centrul Naţional al Cărţii. Printre ele se află volumele de poezie: Patria Mea A4 (Mi patria A4 - 2014), Soarele de apoi și Refluxul sensurilor (El sol del más allá & El reflujo de los sentidos – 2016) și Octombrie, noiembrie, decembrie (Octubre, noviembre, diciembre – 2017) apărute la Editura Pre-Textos, două volume de proză Proiecte de trecut (Proyectos de pasado – 2008) și Cele patru anotimpuri (Las cuatro estaciones- 2011) – la Editura Periférica. În anul 2020, Editura Galaxia Gutenberg a publicat, în traducerea Vioricăi Patea și Nataliei Carbajos, volumul Un arhanghel murdar de funingine (Un arcángel manchado de hollín) care reunește trei cărți importante – Stea de pradă (Estrella predadora), Arhitectura valurilor (La arquitectura de las olas) și Orologiul fără ore (El reloj sin horas ).
„Ana Blandiana este moştenitoarea celor mai strălucite tradiţii literare, precum şi o creatoare radical unică. Scrierea ei, care îmbină transparenţa şi complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existenţa fiinţei umane, în zona privată şi în societate, în faţa naturii şi a istoriei. A demonstrat prin poezia sa nestăpânită o extraordinară capacitate de rezistenţă în faţa cenzurii” – motivația juriului pentru acordarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Litere 2024.
„Am citit ce scrie Ana Blandiana despre ceea ce se întâmpla în închisorile dictaturii comuniste din țara sa, România. Deținuții își trimiteau versuri din celulă în celulă, folosind alfabetul Morse, ca o formă de rezistență în fața urii și a nebuniei. Pentru mine, pentru generația mea, acest fapt conferă poeziei un rol greu de imaginat acum, dar putem înțelege acel strigăt de speranță. Când Ana era de vârsta mea, nu i s-a permis să intre la universitate. Și nu a încetat să se opună totalitarismului cu poezia ei curată, limpede, rafinată. Și cu activismul ei în apărarea drepturilor omului și a democrației.“ - fragment din discursul Alteței Sale Regale Leonor, Prințesa de Asturia, la decernarea Premiilor de la Oviedo, 25 octombrie 2024.