„Pentru a înțelege simbolistica Parisului, trebuie trecut dincolo de aparențe, de datele istorice, geografice sau sociale spre a cerceta monumentele orașului. Trebuie investigat imaginarul simbolic care a inspirat creatorii. Cum să explici altfel că bulevardul Champs Elysées este orientat în aceeași direcție cu axa naosului bisericii Notre Dame ? Este de-a dreptul tulburător să constați că, indiferent de religia sau cultura lor, constructorii Parisului au folosit, de-a lungul secolelor, aceleași axe de orientare și aceleași simboluri. Astfel axa est-vest, axa apei, axa fluviului care străbate orașul, refelctă soarele care se deplasează în aceeași direcție. Este marea axă simbolică a Parisului în jurul căreia s-a deplasat orașul. Adevărată geografie sacră care conferă dimensiunea spirituală, culturală și politică a orașului… Paul Barbăneagră ne dezvăluie pe ce temelii, deloc întâmplătoare, au ridicat arhitecții misterului zidurile celui mai frumos oraș din lume, precum și ale altor orașe și monumente la fel de fascinante. Imaginile zguduitoare, poezia și profunzimea textului transformă filmele sale în opere unice ce răsună înlăuntrul cititorului, în stratul cel mai adânc al memoriei și rădăcinilor sale."
(Simbolistica Parisului: Parisul sacru, Parisul mitic)
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !