„Viața de la capăt”, văzută de scriitoarea Florina Ilis

Deși pandemia pare că a început să-și piardă forța, iar lumea își revine încet din izolare și frică, noua realitate în care ne pregătim să intrăm rămâne încă de domeniul imaginației. „Viața de la capăt. Scriitorii imaginează lumea de după pandemie”, programul realizat de ICR New York în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, în care importanți autori români contemporani împărtășesc, prin lecturi bilingve de poezie, proză și eseu, modul în care cred că va arăta existența noastră după ce virusul va fi fost învins, a continuat cu scriitoarea și universitara clujeană Florina Ilis, care a citit o povestire intitulată „Terenul de joacă”, în traducerea lui Andrew K. Davidson, universitar și scriitor texan stabilit în România.

Urmăriți lectura AICI