- 2 June 2021
- Etichete Icr ICR Tel Aviv Moshe Granot Limba ebraica
Evenimentele cu public de la sediul reprezentanței din Tel Aviv continuă, joi, 3 iunie 2021, ora 18:00, în cadrul „Cafenelei Românești”, ce îl are ca invitat special pe scriitorul de origine română Moshe Granot, membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică. Seria de manifestări în limba ebraică este destinată descendenților evreilor originari din România.
În cadrul prelegerii „Contribuția scriitorilor români în literatura israeliană” Moshe Granot va vorbi despre parcursul profesional și operele unor scriitori și artiști de origine română, care s-au afirmat în spațiul cultural israelian, precum Nahum Gutman (născut în Basarabia), Aharon Appelfeld (născut în Bucovina), Corinna Hasoferet (născută în Tecuci), Rina Frank Mitrani (născută în Haifa din părinți de origine română), Alon Altaras (născut în Yaffo din părinți veniți din România), Nava Semel (născută în Israel din părinți originari din Bucovina) și Zvika Nir (născut în Cluj-Napoca), actualmente președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică.
Evenimentul de la sediul ICR Tel Aviv, organizat în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limba Ebraică respectă măsurile de distanțare și igienă impuse prin reglementările în vigoare.
Cu un doctorat în literatură ebraică, Moshe Granot este autor a zeci de povestiri și articole, precum și a peste 50 de cărți de ficțiune. Este cunoscut de publicul israelian datorită cărților pentru copii și tineri (”young adults”), dar și datorită manualelor de pedagogie, rezultate în urma anilor în care a lucrat ca inspector școlar. Are un doctorat în literatură ebraică de la Universitatea Bar-Ilan. A contribuit, în calitate de editor, la apariția „Lexiconului scriitorilor israelieni” și a „Lexiconului istoric al scriitorilor evrei”. Împreună cu poetul Shaul Carmel, a tradus în ebraică o culegere de poeme ale Anei Blandiana.
Binecunoscutul artist Nahum Gutman s-a născut în Telenești (pe teritoriul actual al Republicii Moldova) și s-a remarcat în mediile culturale atât grație stilului său eclectic de a picta, dar și talentului scriitoricesc, fiind recompensat cu importante premii, precum Premiul Israel pentru literatura de copii sau Premiului internațional „Hans Christian Andersen” (UNESCO) pentru cartea „Drumul cojilor de portocală” (1962).
Aharon Appelfeld a fost un scriitor israelian originar din Bucovina de Nord (pe atunci parte din Regatul României) care a câștigat prestigioase premii literare în Israel, Franța și Germania. Supraviețuitor al Holocaustului din Bucovina și Transnistria (1941-1944), și multe din povestirile sale reflectă trăirile de copil, sau ca tânăr supraviețuitor al Holocaustului în anii de început ai Statului Israel.
Corinna Hasoferet, autoare și editoare româncă, și-a început cariera literară în literatura pentru copii. Scrierile sale sunt adesea confesiuni și tratează aspecte ale vieții în kibuț și armată.
Alon Altaras este poet, autor, traducător și expert în cultura italiană modernă. Pentru traducerile sale din literatura italiană în ebraică a fost recompensat cu Premiul Ministerului Educației din Italia. Printre traducerile sale notabile se numără operele lui Antonio Tabucchi, Pier Paolo Pasolini, Antonio Gramsci, Natalia Ginzburg și Elena Ferrante. În plus, el a tradus celebra carte a lui Ernest Hemingway, „Bătrânul și marea”.
Rina Frank Mitrani s-a născut în Haifa din părinți originari din România, la rândul lor scriitori, producători și redactori TV. Cea mai cunoscută cartea a sa –„Fiecare casă are nevoie de un balcon” – a devenit bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi.
Nava Semel a fost scriitoare, scenaristă și traducătoare. Colecția ei de povești scurte „Pălăria de sticlă”, publicată în 1985, a fost prima lucrare de ficțiune publicată în Israel ce are în prim plan pe copiii supraviețuitorilor Holocaustului – „a doua generație” – care se confruntă cu probleme identitare și cicatricile unui trecut dureros.
Tzvika Nir este scriitor, poet, avocat și fost politician israelian, în prezent președinte al Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel. Născut la Cluj-Napoca în România, Nir a imigrat în Israel în 1948. Prima sa lucrare a fost o carte de poezii pentru copii, publicată în 1993, dedicată celor trei fiice ale sale. În 2005 a obținut un masterat în literatură generală de la Universitatea din Tel Aviv. Primul său roman ”The Hand That Executed Me” a fost publicat în 2012, urmat de ”Time of the Heart” (2013) și ”Truth” (2016). În 2017 a publicat prima sa carte de poezie ”Otthon”, care a fost urmată de ”Zeul arderilor dorințelor”, în 2019. În 2015 a devenit președintele Asociației Scriitorilor de Limba Ebraică din Israel.