Stagiunea Europa în transmisiune directă la Lisabona

Stagiunea Europa in transmisiune directa la Lisabona Stagiunea Europa in transmisiune directa la Lisabona

Cu ocazia Zilei Culturii Romane, Institutul Cultural Român de la Lisabona prezintă, în transmisiune directă, concertul dedicat României din cadrul proiectului "Stagiunea Europa", în interpretarea Filarmonicii „Oltenia" din Craiova. Transmisiunea audio-video va avea loc în data de 15 ianuarie, ora 17.00, la sediul ICRL din Rua do Barão nr. 10, Lisabona. Invitații speciali ai acestui concert sunt dirijorul Mihnea Ignat și violonistul Liviu Prunaru. Concertul face parte din amplul proiect muzical "Stagiunea Europa", care se desfășoară la Craiova în perioada 23 octombrie 2015 - 20 mai 2016. Scena Filarmonicii "Oltenia" va găzdui 28 de concerte dedicate statelor membre ale Uniunii Europene, având ca invitați 28 de dirijori și 31 de soliști. Artiștii invitați vor oferi publicului lucrări muzicale contemporane (majoritatea constituind prime audiții), create de compozitori originari din fiecare stat membru al Uniunii Europene. Prin amplitudinea și noutatea sa, proiectul subliniază importanța reunirii valorilor patrimoniului spiritual european sub semnul generos al unei stagiuni artistice unice prin prisma expresiei ei multiculturale.

Programul concertului dedicat României/ 15 ianuarie, ora 17.00, sediul ICR Lisabona:

George EnescuPreludiu la unison din Suita orchestrală nr. 1 în Do major, op. 9

Doina Rotaru: „Clocks III" pentru orchestră

Ludwig van Beethoven: Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 61

Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 36 în Do major, K. 425, „Linz"

http://www.filarmonica-oltenia.ro/ro/component/rsevents/event/512-europe-season-romania-conductor-mihnea-ignat-soloist-liviu-prunaru-violin-.html

În cadrul aceluiași proiect "Stagiunea Europa", ICR Lisabona va asigura transmisiunea directă a concertului dedicat Portugaliei, în data de 29 ianuarie, ora 17.00, la Centrul Cultural din Belém, sala Luís de Freitas Branco. Invitații speciali ai acestui concert sunt dirijorul Rui Pinheiro și solistul Carlos Piçarra Alves (clarinet).

Programul concertului dedicat Portugaliei/ 29 ianuarie, ora 17.00, CCB:

Francisco de Lacerda: "Almourol" (primă audiţie)

Mário Laginha: Concertul pentru clarinet şi orchestră (primă audiţie)

Dmitri Şostakovici: Simfonia a X-a în Mi minor, op. 93

http://www.filarmonica-oltenia.ro/ro/component/rsevents/event/514-europe-season-portugal-conductor-rui-pinheiro-soloist-carlos-picarra-alves-clarinet.html

https://www.ccb.pt/Default/pt/Programacao/Musica?A=475

Intrarea este liberă în măsura locurilor disponibile. Pentru concertul dedicat Portugaliei, este necesară ridicarea de bilete de la casa de bilete a CCB, între 15 ianuarie și până la ora 16.30 a zilei de 29 ianuarie. Orarul casei de bilete: zilnic, între 11.00 și 20.00. Tel: 213 612 627 (de la 13.00 la 20.00).

Publicul este rugat să sosească cu 15 minute înainte de începerea transmisiunii.