Participare românească în cadrul festivalului internațional danceWEB 2016


Artistele Irina Gheorghe și Ioana Laura Gheorghiu vor participa în intervalul 13 iulie - 17 august la cea de-a XXI-a ediţie a  prestigiosului program danceWEB din Viena, în cadrul căruia vor lua parte la ateliere de dans și proiecte de cercetare şi vor susţine o serie de reprezentații de dans contemporan. Prezența artistelor din România la acest program este sprijinită de Institutul Cultural Român, în colaborare cu  Institutul Cultural Român de la Viena.

Ediția 2016 a danceWEB propune un dialog între arte vizuale și dans contemporan, anunțând un program hibrid conceput în colaborare cu dansatorul, coregraful și artistul vizual Tino Sehgal, mentorul danceWEB 2016. Programul danceWEB oferă anual unui număr de peste 65 de tineri dansatori profesionişti din peste 40 de state oportunitatea participării la ateliere şi conferinţe, precum şi la producţii de spectacole de dans contemporan, într-un mediu internaţional. De la prima ediție din 1996 și până în prezent, peste 1050 de tineri dansatori și coregrafi din 87 de state au participat la acest program, iar prezența Irinei Gheorghe și a Ioanei Laura Gheorghiu în cadrul acestui festival reprezintă încă o dovadă a poziționării dansului contemporan românesc pe scena internațională.