Institutul Cultural Român de la Viena și Societatea Austro-Română invită la prezentarea volumului
Lucian Blaga
Das Experiment und der mathematische Geist / Experimentul şi spiritul matematic
(traducere deRainer Schubert; Editura new academic press, Viena, 2017)
Luni, 29 mai 2017, ora 18.30
Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstraße 39, 1040 Viena
Prezentarea de carte va fi urmată de prelegeri, după cum urmează:
Prof. dr. Rainer Schubert
Despre volumul„Experimentul şi spiritul matematic“
Prof. univ. dr. Dr. Stephan Haltmayer
Geometria neeuclidiană laAristotel în interpretarea lui Imre Tóth
Volumul Das Experiment und der mathematische Geist a apărut cu sprjinul Centrului Național al Cărții prin programul Translation und Publication Support.
„Intervenţia activă a omului în mersul fenomenelor naturale este un factor ce intră chiar în definiţia «experimentului». Pentru ca experimentul să poată fi prefăcut în metoda de cercetare, trebuie să se procedeze în prealabil la o reducţie pe scară întinsă a complicităţii universale presupuse ca intervenind în producerea oricărui fenomen. Există pe de o parte experimentul antic-aristotelic-goethean, înteles mai mult ca o lărgire a empiriei obişnuite... Matematica era considerată un mod superior de cunoaştere: condiţiile de lucru permiteau stabilirea unor «legi statistice». Exista pe de altă parte experimentul galileo-newtonian, care se substituie empiriei obişnuite... Numai conjugat cu spiritul matematic, acest tip de experiment a devenit complet asimilabil ştiinţei: ştiinţa a intrat în faza spiritului «de precizie».
Nici o consideraţie nu ne împiedică a admite – cât priveşte viitorul – o alternanţă, principial nelimitată, a fazelor de precizie cu fazele statistice.“ Lucian Blaga
Prof. dr. Rainer Schubert (n. 1948 la Viena) este doctor în filosofie al Universităţii din Viena, a fost mai mulți ani atașat cultural la Ambasada Austriei la București, apoi profesor de filosofie la secția în limba germană a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.Actualmente este profesor de filosofie la Philosophisch-Theologische Hochschule Benedikt XVI. din Heiligenkreuz (Austria Inferioară).A publicat mai multe volume dedicate filosofiei culturii şi a tehnicii.
Prof. univ. dr. Stephan Haltmayer (n. 1933), prof. univ. emerit, a obţinut titlul de doctor în anul 1974 urmat de abilitarea în domeniu tematic al filosofiei în 1987. A fost lector la Universtitatea din Viena, printre alte şi la Institutul de Filosofie. Activităţile sale didactice şi publicistice s-au concentrat pe Grecia Antică.