- 11 October 2017 - 14 October 2017
- Etichete „ROMAII POESIA” Sibiu ICR
Festivalul Internaţional „ROMAII POESIA” – ediţia 2017 se va desfăşura la Sibiu, în perioada 11-14 octombrie 2017. Amfitrionul festivalului va fi poetul Mircea Dinescu. Evenimentul, unic în România, este organizat de Fundaţia Social-Culturală a Romilor „Ion Cioabă”. Aflat la a doua ediţie, festivalul urmăreşte promovarea poeţilor romi din România şi din alte ţări, a dialogului intercultural, în plan naţional şi internaţional, prin consolidarea cunoaşterii obiceiurilor şi tradiţiilor, a respectului şi colaborării interumane, ca singure modalităţi de combatere eficientă a cazurilor în care romii sunt discriminaţi, oriunde în lume.
În cele trei zile ale festivalului, publicul interesat va avea ocazia să cunoască creaţii lirice ale poeţilor din ţară şi străinătate, şi să viziteze Târgul culinar şi de mesteşuguri tradiţionale, din Piaţa Mare. Tot aici, în ultima zi, se va desfăşura, începând cu ora 18.00, un grandios spectacol de poezie, muzică şi dans cu invitaţi din România, SUA, Polonia, Italia, Germania, Serbia, Bulgaria, Suedia, Grecia, Franţa Rusia şi bineînţeles India.
Festivalul Internaţional „ROMAII POESIA” este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Ministerul Culturii şi realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Asociaţia Partida Romilor Pro-Europa şi India Inter-Continental Cultural Association Chandigarah.