Culorile avangardei. Arta în România 1910 – 1950

Expoziţie organizată de Institutul Cultural Român cu sprijinul British American Tobacco Romania la Muzeul Naţional de Artă
Joi, 12 iulie 2007, la orele 19.00, în Sala Tronului a Muzeului Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53, corp central), va avea loc vernisajul expoziţiei Culorile avangardei
, organizată de Institutul Cultural Român în parteneriat cu British American Tobacco Romania şi cu Muzeul Naţional de Artă al României.
Vor lua cuvântul Horia-Roman Patapi
evici, preşedintele Institutului Cultural Român, Roxana Theodorescu, Director General al Muzeului Naţional de Artă al României, Erwin Kessler, coordonatorul proiectului "Culorile Avangardei" şi Adrian Popa, Director Corporate, Legal & Regulatory Affairs British American Tobacco Romania.
Expoziţia Culorile Avangardei a constituit nucleul manifestărilor desfăşurate în luna mai, sub egida ICR, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al British American Tobacco Romania (partener privat unic), la Sibiu – Capitală Culturală Europeană în 2007. După Bucureşti, în cadrul parteneriatului cu British American Tobacco Romania, expoziţia va mai fi itinerată până la sfârşitul acestui an la Constanţa (septembrie – noiembrie) şi Timişoara (noiembrie – decembrie). Itinerarea expoziţiei Culorile Avangardei este susţinută de British American Tobacco Romania.

Cuprinzând peste 100 de lucrări, Culorile avangardei
îşi propune să ilustreze contextul avangardei artistice din România, de la operele moderniste din jurul anului 1910 până la montajele realist-socialiste ale deceniului şase.
Tablourile expuse aparţin maeştrilor modernismului şi avangardei din România: Pallady, Ressu, Eder, Ziffer, Michăilescu, Maxy, Brauner, Iancu, Segal, Perahim, Ţuculescu. Lucrările provin din opt muzee din ţară (Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Braşov, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul Porţilor de Fier Drobeta Turnu-Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea) şi oferă o imagine de ansamblu asupra mizelor ideologice şi interferenţelor estetice din arta anilor 1910-1950 în România.

"Mai degrabă decât să se concentreze pe o abstragere şi o extrapolare pedantă, puristă a operelor de artă din mediul lor istoric – din ansamblul divers şi bogat al artei din România în prima jumătate a secolului 20 – expoziţia de faţă survolează un fenomen cultural deosebit de dens şi de complex, acela al coabitării, tensiunii, discordiei şi modelării reciproce a modernismului, avangardismului şi tradiţionalismului în perioada interbelică." – Erwin Kessler, critic de artă, coordonator al proiectului Culorile Avangardei.


Expoziţia Culorile Avangardei
va fi deschisă la Bucureşti în perioada 12 iulie – 2 septembrie 2007.

Program de vizitare: miercuri – duminică, 11.00- 19.00
Gratuit: prima miercuri din lună




Contact media:
• Serviciul de presă al Institutului Cultural Român, e : biroul.presa @ icr.ro, t : 031 710 06 25
• Departamentul Educaţie, Comunicare şi Proiecte Culturale al Muzeului Naţional de Artă al României, tel. 021 314 81 19, e-mail: veronica.gavrila @ art.museum.ro.
• Departamentul Corporate & Regulatory Affairs al British American Tobacco Romania, tel. 021 311 51 00

Parteneri media: 

24-Fun
Cotidianul
Dilema veche
HotNews.ro
Observator cultural
onlinegallery.ro
Radio Romania Cultural
RFI România
Time Out Bucureşti
TVR Cultural