Peste 100 de autori şi mai bine de două sute de manifestări culturale se derulează în diverse locaţii, dintre care principala este Haus der Berliner Festspiele/Sală festivă de spectacole a Berlinului.
Selecţia autorilor s-a făcut de către cei 11 membrii ai unui juriu format din personalităţi literare internaţionale, dintre care fiecare are dreptul să nominalizeze doi autori. Astfel, pe lângă invitaţii deja consacraţi, publicul interesat poate descoperi autori noi, debutanţi din lumea întreagă.
Doi membrii ai juriului, respectiv Herta Müller, cunoscuta autoare de limba germană originară din România şi Laszlo Krasznahorkai au invitat câte un tânăr autor din ţara noastră, primul pe Cosmin Manolache şi cel de-al doilea pe Dan Sociu să participe la secţiunea „Literatura lumii". Pe 5 şi 6 septembrie cei doi au citit din producţia lor literară, Cosmin Manolache („După-amiază cu o stafidă") şi Dan Sociu („Cu gura uscată de ură") Prezenţa celor doi autori români a fost finanţată de Institutul Cultural Roman.
Traducerile textelor prezentate au fost asigurate de organizatori.
Cadrul select care cei doi autori români şi-au prezentat creaţiile este ilustrat de numele şi manifestările de marcă din programul festivalului. Îi amintim, în acest sens, pe scriitorul israelian David Grossman, care a citit din volumul său de nuvele „Memoria pielii"; pe tânărul autor italian Roberto Saviano, cu „Gomorrha", reportaj literar despre criminalitatea organizată şi reţelele Camorrei infiltrate în economie şi în politică; o lectură din Julio Cortazar; prezenţa pe scenă a lui Mario Vargas Llosa, membru al juriului, care citeşte din romanul lui „Fata cea rea", istoria unei obsesii amoroase, petrecute la Lima în anii 50; showurile date de poetul şi cantautorul disident (din fosta RDG, de unde a fost expulzat în anul 1976) Wolf Biermann, sub titlul „Întoarcere în centrul Berlinului"; prezenţa la festival a vestitei actriţe Jane Birkin, care va citi din poemele nepotului e, decedat la 20 de ani şi a fostului ei soţ Serge Gainsbourg.