- 16 August 2017
- Etichete Cvadrienala de Scenografie de la Praga 2019 | Prague Quadrennial of Performance Design and Space 2019 ICR
Cea de-a XIV-a ediţie a Cvadrienalei de la Praga, care va avea loc în perioada 6 iunie - 16 iunie 2019, va include trei expoziţii competiţionale: Expoziţia Ţărilor şi a Regiunilor, Expoziţia Performanţei Arhitecturii Spaţiului – Our theatre of the Worldşi Expoziţia studenţilor. Principalele zone de interes ale festivalului din 2019 sunt Imaginaţia, Transformarea şi Memoria. Termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor, pentru toate expoziţiile principale, este de 31 octombrie 2017.
ICR a susținut, prin proiectele ICR Praga, în calitate de partener strategic, participarea românească la edițiile din 2011 și 2015, organizarea standurilor naționale la toate secțiunile Cvadrienalei (2011) și la secțiunile „Țări și Regiuni“ și „Studenți“ la ediția din 2015. ICR a organizat și o Zi a României în cadrul Cvadrienalei, ediția din 2015.
Calendarul evenimentului:
-12-14 Octombrie 2017 – Simpozionul Graniţe poroase din Praga. Viitori curatori ai expoziţiei Ţări şi Regiuni, dar şi alţi participanţi vor fi informaţi despre conceptele, detaliile şi aspectele tehnice ale Cvadrienalei din 2019. De asemenea, toţi curatorii naţionali şi regionali, alături de profesionişti ai artelor performative, educatori şi teoreticieni vor fi invitaţi pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a Cvadrienalei;
- 31 Octombrie 2017 – termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor, pentru toate expoziţiile principale;
- 30 Noiembrie 2017 – deschiderea apelului pentru a aplicaţille de propuneri ale activităţilor curatoriale adiţionale (Site specific Performance Festival, Formations, Fragments);
- 1 Noiembrie 2017 (confirmarea participării în expoziţii şi proiecte individuale) – 30 Martie 2018: în această perioadă curatorii expoziţiei Ţări şi Regiuni vor fi rugaţi să trimită titlul şi conceptul curatorial alături de alte detalii;
- 28 Februarie 2018 – termenul limită pentru aplicaţiile de propuneri ale activităţilor curatoriale adiţionale;
- 21 Mai 2018– anunţarea propunerilor acceptate pentru activităţile curatoriale adiţionale;
- 5 Iunie 2019 – Deschiderea Oficială a Cvadrienalei de la Praga 2019;
- 6 iunie - 16 iunie 2019 – Cvadrienala de la Praga 2019.
Cvadrienala de Scenografie de la Praga a fost creată pentru a aduce în centrul activităţilor culturale cele mai bune performanţe artistice din Design, Scenografie şi Arhitectura Teatrală, creând astfel o modalitate de a fi transformate în experienţe de către profesionişti şi de către public. Expoziţiile, festivalurile şi programele educaţionale din cadrul Cvadrienalei devin un catalizator al progresului creativ prin încurajarea experimentării, interacţiunii, inovării şi a posibilelor colaborări. Scopul Cvadrienalei este de a onora, încuraja şi celebra munca designerilor, artiştilor şi a arhitecţilor, dar şi de a inspira şi educa audienţa evenimentului.
Mai multe detalii despre eveniment:
http://www.pq.cz/en/basic-timeline, iar formularul pentru aplicare poate fi descărcat şi completat de aici: http://www.pq.cz/en/application-form-pq-2019.
De asemenea, pentru informaţii legate de particparea în cadrul expoziţiilor competiţionale, puteţi consulta următoarea pagină: http://www.pq.cz/en/call-pq-2019.
Termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor, pentru toate expoziţiile principale, este de 31 octombrie 2017.