- 3 May 2015 - 30 May 2015
- Tags Institutul Cultural Roman ICR Alexandru Tomescu Eduard Kunz
Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Eduard Kunz se pregătesc să plece în Turneul Internațional STRADIVARIUS - ENESCU EXPERIENCE- 2015!În perioada 3 mai - 15 iunie 2015, călătoria muzical – culturală îi va purta pe cei doi artiști în 15 centre culturale din România, Republica Moldova şi Franţa, unde vor susţine concerte, dar și o serie de conferințe și întâlniri cu tinerii din licee si Universităţi. Turneul Internațional Stradivarius, aflat la a opta ediţie, va începe la Sinaia şi este dedicat memoriei marelui muzician român George Enescu, la 60 ani de la moartea artistului. Violonistul Alexandru Tomescu va interpreta pe vioara Stradivarius Elder –Voicu, alături de pianistul rus Eduard Kunz, în premieră națională, integrala operelor lui George Enescu pentru vioară şi pian.Alexandru Tomescu a declarat: “Am aşteptat de mulţi ani momentul în care să pot oferi publicului pe care-l iubesc atât de mult o integrală cu un program 100% românesc. Alegerile mele din turneele precedente – integralele Paganini, Ysaye, Bach sau Prokofiev – au fost paşi necesari pentru a construi interesul şi deschiderea publicului pentru unul dintre cei mai mari compozitori ai sec XX – George Enescu. Limbajul său muzical este unic. Mai mult decât oriunde altundeva în lume, sunt sigur că muzica sa va face să vibreze la unison sufletele oamenilor. Fiindcă George Enescu a fost şi va fi mereu român.
Dedicarea turneului Stradivarius de anul acesta strângerii de fonduri pentru restaurarea casei Enescu de la Mihăileni si edificării acolo a unui Centru Cultural Internaţional este o premieră – pentru prima dată cauza socială căreia îi este dedicată turneul are legătură directă cu muzica. Împreună cu Fundaţia Pro Patrimonio şi cu sprijinul tuturor partenerilor care se vor alătura acestei cauze ne-am propus să oferim publicului nu doar o altă casă memorială, un alt muzeu, ci un obiect viu, care să aducă un plus de valoare pentru viaţa comunităţii – un centru cultural care să contribuie în mod activ la educarea tinerei generaţii, să descopere noile talente ale ţării şi să păstreze mereu vie amintirea lui George Enescu. “
Pianistul Eduard Kunz a declarat: "Este al doilea turneu Stradivarius in care cant impreuna cu bunul meu prieten, violonistul Alexandru Tomescu. Acest program integral Enescu este fara indoiala una dintre cele mai mari provocari muzicale ale mele de pana acum. Dincolo de dificultatea tehnica a partiturilor insa, am descoperit o muzica coplesitoare, plina de energie si de substanta, ce merge direct la suflet. Abia astept sa pot impartasi ascultatorilor tot ceea ce am descoperit impreuna cu Alexandru in muzica lui Enescu!”
În acest an, Turneul Internațional Stradivarius – “ENESCU EXPERIENCE” este dedicat unei cauze sociale şi de interes public – RESTAURAREA Casei Enescu de la Mihăileni- Botoșani şi transformarea într-un centru cultural şi muzical internaţional. Casa din Mihăileni a aparţinut bunicilor dupa mama ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici si soţiei sale, Zenovia. Acolo, s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu.
“Ne propunem colectarea de fonduri în cadrul Turneului pentru a ajuta la reconstrucția casei ENESCU şi a construi un centru de artă care să poată fi folosit în crearea de evenimente culturale şi educaţionale internaţionale-“ – spune Alexandru Tomescu, unul dintre ambasadorii acestei cauze.
Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ, RADIO ROMÂNIA – coproducători, INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN, ORDINUL ARHITECȚILOR şi FUNDAȚIA PRO PATRIMONIO - parteneri oficiali. La acest proiect participă şi studenți voluntari din cadrul Institutului de Arhitectură. Fondurile colectate vor fi alocate integral pentru restaurarea vechii case a lui George Enescu din Mihăileni/Botoşani. Pentru sprijinirea acestei cauze: turneulstradivarius.ro
TURNEUL INTERNATIONAL STRADIVARIUS 20153 MAI – SINAIA – CAZINO – ORA 17.00 – INTRAREA LIBERA6 MAI – BACAU – FILARMONICA „MIHAIL JORA” – ORA 18.307 MAI – GALATI – TEATRUL MUZICAL „NAE LEONARD” – ORA 19.00 8 MAI – ONESTI – BIBLIOTECA MUNICIPALA „RADU ROSETTI” – ORA 19.00 10 MAI – IASI – BIBLIOTECA CENTRALA UNIVERSITARA „MIHAI EMINESCU” - ORA 19.0012 MAI – CHISINAU – SALA CU ORGA – ORA 19.0013 MAI – MIHAILENI – CASA ENESCU – ORA 18.0015 MAI – SATU MARE – FILARMONICA „DINU LIPATTI” – ORA 18.3018 MAI – TARGU MURES – FILARMONICA DE STAT- PALATUL CULTURII – ORA 19.0019 MAI – BISTRITA – SINAGOGA - SOCIETATEA DE CONCERTE – ORA 19.0023 MAI – CLUJ – PIATA PUBLICA – ORA 18.0024 MAI – ALBA IULIA – CATEDRALA ROMANO-CATOLICA „SF MIHAIL” DIN CETATEA ALBA CAROLINA - ORA 19.3026 MAI – BUCURESTI – SALA RADIO – ORA 19.0028 MAI – CRAIOVA – FILARMONICA OLTENIA - ORA 19.0029 MAI – BRASOV – FILARMONICA - ORA 19.0030 MAI – BAIA MARE – CATEDRALA - ORA 19.00Alexandru Tomescu este artistul care a creat o revoluție în muzica clasică românească, dovedind că poate îmblânzi orice formă de muzică. A câştigat cele mai mari competiții muzicale ale lumii: de la Concursul „Paganini”sau „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, la Concursul Internaţional de vioară „George Enescu”. A câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Național, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe vioara STRADIVARIUS Elder Voicu. Vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate viori Stradivarius din lume.Eduard Kunz – pianist inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti ai viitorului. A studiat la Şcoala Gnessin pentru copii supradotaţi din Moscova şi mai apoi la celebrul Conservator Naţional de Muzică „P. I. Ceaikovski” de la Moscova. Eduard Kunz a obţinut diploma de masterat cu distincţie şi medalie de aur pentru performanţele sale, la Royal Northern College of Music din Anglia. A obţinut nu mai puţin de 13 Premii I la importante competiţii internaţionale. Legătura sa specială cu România a început prin câştigarea Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”.
Turneul Internaţional Stradivarius – ENESCU EXPERIENCE – 2015 este posibil cu sprijinul:
YAMAHA- PARTENER OFICIAL, oferind pianul YAMAHA pentru susținerea concertelor. BRD Groupe Societe Generale- SUSȚINĂTORUL OFICIAL AL TURNEULUI AdGarage, Lukoil – SPONSORI PRINCIPALIMERCEDES-BENZ - MAȘINA OFICIALĂ a Turneului Țuca, Zbârcea și Asociaţii, CEZ România, Angelli, GeneralMed, Securitas, Zenonni- PARTENERIPartenerii Media: Adevărul, Dilema Veche, RFI, Hotnews.ro, Observatorul Cultural, Avantaje, VisionMedia, Media ImageUn proiect susţinut de: Aeroportul Internaţional Bucureşti, CFR Călători, CFR SA, Metrorex.Organizatori: Fundaţia „REMEMBER ENESCU” şi Asociaţia BrandYOU –UPCo-producatori: TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ si RADIO ROMÂNIA
Mai multe detalii:turneulstradivarius.ro
turneulstradivarius.ro
http://www.alexandrutomescu.com
www.alexandrutomescu.com
Pagina de facebook: alexandrutomescuOficial