Școală de vară - Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească

Predarea limbii române ca limbă străină face parte din strategia Institutului Cultural Român de la Madrid și a devenit deja o tradiție.

În această vară, pentru prima dată, Institutul Cultural Român de la Madrid, propune realizarea unei călătorii prin cultura română și descoperirea literaturii, istoriei, culturii populare și cinematografiei.

Nivelul minim pentru a participa la acest curs este de A2.

Număr de ore: 16 ore

Structură: 2 zile pe săptămână, câte 2 ore, în total 4 ore pe săptămână

Preț: 45 de euro

Vârsta minimă pentru înscriere este de 18 ani.

Cursurile sunt ținute de doamna Eugenia Chelaru Popeangă, profesor emerit de filologie romanică la Universitatea Complutense din Madrid, care a coordonat atât masteratul în studii literare, cât și doctoratul în același domeniu. De asemenea, a condus Revista de Filología Románica și Ángulo Recto, o revistă de studii despre oraș ca spațiu la plural, iar în ultimii 10 ani, a îndrumat peste 15 teze de doctorat susținute public, obținând pentru câteva dintre ele Premiul Extraordinar și Doctoratul European. A fost director al grupului de cercetare interdisciplinară Complutense La aventura de viajar y sus escrituras (GILAVE) și a coordonat mai multe volume colective, precum La ciudad sin atributos: la no ciudad. Madrid, Iberoamericana Vervuert (2021), Reprezentări ale călătoriei: metafore, imagini, texte. Berna, Peter Lang (2020), Buenos Aires: escrituras y metáforas de un espacio plural. Madrid, Iberoamericana Vervuert (2020), Un viaje literario por las islas. Madrid: Síntesis (2019), La ciudad como espacio plural en la literatura: convivencia y ostiliidad (2017).