Program de tabere „ARC” 2013 pentru elevii şi tinerii români de pretutindeni

Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Institutul Cultural Român şi Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, organizează Programul de tabere „ARC” 2013.

Acest program, iniţiat de DPRRP, destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni va fi organizat la Sulina, jud. Tulcea, în perioada 8 iulie – 12 august 2013 şi Poiana Pinului, jud. Buzău, în perioada 8 iulie – 6 august a.c., în serii consecutive de câte şase zile.

Programul va reuni peste 2000 de copii şi tineri români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din emigraţie. Toate acţiunile care vor fi desfăşurate pe parcursul programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română, informarea tinerilor asupra istoriei românilor şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească.

Detalii: www.dprp.gov.ro/program-de-tabere