ICR Varșovia prezintă „Via Transilvanica”, traseu distins cu două premii Europa Nostra 2023, la Cracovia

Expoziția „Via Transilvanica” își continuă traseul prin Polonia, ajungând în perioada 13 octombrie - 19 noiembrie 2023 pe simezele exterioare ale Bibliotecii Voievodale din Cracovia (str. Rajska nr.1). După ce a fost prezentată la Poznań, în foaierul Teatrului Polonez de Dans (21-28 aprilie) și în sediul Biroului Mareșalului Voievodatului Wielkopolska (1-14 mai), apoi la Varșovia, lași pe simezele exterioare ale Ambasadei României în Polonia, care găzduiește și Institutul Cultural Român din Polonia, expoziția va spune povestea traseului de 1400 de kilometri publicului din Cracovia. Cu ocazia inaugurării, de la ora 18.00 va fi prezentat și filmul Terra Banatica, realizat de Mircea Gherase. 

Creat de Asociația Tășuleasa Social, cu sprijinul a peste 10.000 de voluntari, proiectul pune în valoare un traseu turistico-cultural de 1400 de kilometri, care traversează România de la nord la sud și străbate șapte ținuturi, zone etnografice particulare, care evidențiază diversitatea etnică și culturală a României.

Expoziția reunește informații despre traseu, despre zonele etnografice pe care le traversează și elementele de patrimoniu construit și natural de pe traseu, dar și valorile pe care acest proiect dorește să le transmită, punând accent pe dezvoltarea unui turism sustenabil, în directă legătură cu istoria și poveștile locului, și pe implicarea civică. Puternic vizuală și prezentată în limbile polonă și engleză, expoziția va încuraja publicul polonez să descopere diversitatea culturală a României și patrimoniul ei natural.

Premiul Europa Nostra 2023

Traseul Via Transilvanica a fost distins cu două premii Europa Nostra: Premiul pentru Patrimoniu European la categoria „Implicare civică și conștientizare”, acordat de Comisia Europeană și Europa Nostra; Premiul Alegerea Publicului, acordat proiectului care a primit cele mai multe nominalizări online.