Cvartetul Gaudeamus - una dintre cele mai active formații camerale din țară – va susține între 10 și 21 mai 2024 turneul național de concerte „Music 4 ALL”, o abordare inedită și accesibilă a muzicii contemporane.
Conceptul turneului „MUSIC 4 ALL”este unul foarte actual, născut din dorința de a promova creația artistică românească contemporană print-un demers cultural valoros și deosebit de atractiv. Proiectul vizează atragerea atenției publiculuiasupra importanței creației artistice a prezentului, indispensabilă evoluției omului modern. Sintagma propusă ca marcă a acestui proiect – MUSIC 4 ALL– susține pe deplin această perspectivă, dorind, printr-o evidentă analogie cu ideea grupului muzical alcătuit din 4 instrumentiști – să sublinieze ideea că muzica contemporană este un bun cultural accesibil și atractiv: muzica este pentru toți.
Turneul va avea loc după următorul program:
· Vineri, 10 mai 2024 – Filarmonica din Pitești;
· Duminică, 12 mai 2024– Universitatea Națională de Muzică din București;
· Joi, 16 mai 2024 – Centrul Cultural „Apollonia” din Brașov;
· Luni, 20 mai 2024 – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” din Buzău;
· Marți, 21 mai 2024– Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani.
Repertoriul propus cuprinde exclusiv partituri contemporane dedicate acestei formule instrumentale, semnate de unele dintre cele mai importante nume ale creației muzicale actuale, din diferite generații:
Adrian Iorgulescu– „Gemini”
Dan Dediu– Cvartetul nr. 6 „Axis”
Ulpiu Vlad– „Geneza”
Vlad Baciu– Cvartetul nr. 3 „Scratches of Memories”
Roman Vlad– „Femeia privindu-se în oglindă”
Înființat în 1987 la Iași, și devenit în 1988 membru al Filarmonicii din Brașov, Cvartetul Gaudeamus este format din Lucia Neagoe (vioara I), Raluca Irimia (vioara a II-a), Leona Varvarichi (violă) și Ștefan Neagoe (violoncel).
Cvartetul Gaudeamus s-a bucurat, de-a lungul timpului, de succes în numeroase recitaluri și turnee susținute în principalele orașe din țară, dar și în Franța, Italia, Anglia, Germania, Spania, Ungaria, Croația, Polonia și Japonia. Pe plan internațional, s-a remarcat la competiții dedicate cvartetelor de coarde, dintre care menționăm Concursul de Muzică de Cameră „V. Bellini” (Caltanissetta – Italia, 1995), premiul special la Concursul de cvartete de coarde „Mozart” (Salzburg – Austria, 1995), Marele Premiu la Concursul „Rovere d’Oro” (San Bartolomeo – Italia, 2000).
Dovedind o omogenitate aparte a sunetului, o putere excepțională de transmitere a semnificației muzicii și remarcabila versatilitate stilistică, Cvartetul Gaudeamus abordează un repertoriu vast ce cuprinde opusuri din majoritatea epocilor creatoare, inclusiv muzica românească a secolului XX și contemporană.
Proiectul este realizat de Asociația Culturală Heart-Core cu sprijinul Institutului Cultural Român.