- 14 June 2018
- Etichete ICR Berlin Chiemgauer Musikfrühling Ansamblul Raro SoNoRo
Joi, 14 iunie 2018, ora 19.30, va avea loc, în spațiul select al Residenz München, Allerheiligen-Hofkirche, concertul jubiliar „Rhapsodie Roumaine -15 ani Chiemgauer Musikfrühling / Primăvara muzicală din Chiemgau”. Susținerea și promovarea evenimentului de către Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin se înscrie în strategia de evidențiere a prezențelor artistice și a creațiilor muzicale românești din ultimul secol, din perspectiva Centenarului Marii Uniri. Festivalul internațional de Muzică de Cameră „Chiemgauer Musikfrühling”, fondat și condus de către violistul român Răzvan Popovici, și-a câștigat, în cei cincisprezece ani de existență, un renume special în lumea muzicală germană și bavareză. Evenimentulreunește la München elita mondială a muzicii de cameră,componentaromânească fiind în permanență prezentă, atât prin repertoriu, cât și prin interpretare și organizare.
Din program fac parte următoarele lucrări: George Enescu - Nocturne „Ville d’Avrayen“, Cesar Franck -Cvintet de Pian f-Moll, Erno Dohnányi - Sextett C-Dur, op. 37, George Enescu - Rapsodia Română Nr. 1 (ambele lucrări ale compozitorului român în prelucrare pentru pian de Thomas Wally).
Interpretează Ensemble Raro & Friends: Răzvan Popovici · Violă, Marc Bouchkov, Alexander Sitkovetsky · Vioară, Justus Grimm, Torleif Thedéen · Violoncel, Thorsten Johanns · Clarinet, Olivier Darbellay · Corn, Diana Ketler, Konstantin Lifschitz · Pian.
Ansamblul Raro a fost constituit în anul 2004 de patru tineri muzicieni de mare succes: pianista Diana Ketler, violistul Alexander Sitkovetsky, violistul Răzvan Popovici și violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg. Scopul ansamblului este de a crea momente muzicale de neuitat și de a combina abordările inovative cu vechea tradiție europeană a muzicii de cameră. Ansamblul Raro este fondator al manifestărilor muzicale Chiemgauer Musikfrühling Festival - Germania, SoNoRo Festival – la București și Arezzo, Kobe International Music Festival și Pèlèrinages, la München. Recent, a evoluat la Rheingau Musikfestival, Lucerne Festival, Wiener Festwochen, la Boswil Summer Festival, în cadrul Geneva Amadeus Festival, St.Gallen Festival, ambele în Elveția, Gmunden Festspiele, în Austria, Riga Chamber Music Festival, în Letonia, la Schloss Elmau și Kulturwald Festival, în Germania, Spoleto Festival și Cantiere di Montepulciano, în Italia, și la Music at Plush Festival/UK. Alături de intense colaborări cu Radio Bavaria, performanțele ansamblului Raro au fost transmise la BBC Radio 3/UK, NHK/Japan, SWR/D, TVR, RRC și RRM/RO, DRS2/CH, LVR/LV și RFI/F.
Răzvan Popovici / violă - S-a născut într-o familie de muzicieni şi a început studiul cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg. A cântat ca solist în sala Filarmonicii din Köln, Festspielhaus Baden-Baden şi Théâtre-des-Champs-Elysées din Paris. A colaborat cu Konstantin Lifschitz, Natalia Gutman, Daishin Kashimoto, Mihaela Ursuleasa și Gilles Apap. Este invitat la festivaluri precum cel din Lucerna, Schwetzinger Festspiele, Boswil Musiksommer, Oxford Chamber Music şi Kobe Music. Printre sălile în care a cântat se numără South Bank si Wigmore Hall din Londra, YMCAdin Ierusalim sau Prinzregententheater şi Gasteig din München. O experienţă benefică pentru cariera sa a constituit-o participarea în Orchestra Filarmonicii din Berlin. A fost prim-violist invitat al Filarmonicii din Essen, al orchestrelor de cameră din München, Köln şi Kobe şi al Filarmonicii de Cameră din Salzburg. Este inițiatorul şi directorul Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Traunstein, Germania, al seriei de concerte „Pèlerinages” din München şi al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo din București. Concertează în întreaga lume, ca membru al Ansamblului Raro. În 2009-2010 a debutat la Musashino Hall din Tokyo, la Konzerthaus şi Musikverein din Viena şi la Carnegie Hall din New York.
Programul complet al ICR Berlin îl găsiţi
pewww.rki-berlin de şi pe Facebook.