Concert Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea, la Haus der Ingenieure din Viena

Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria, prezintă concertul violonistului Alexandru Tomescu, acompaniat de pianista Sînziana Mircea, luni, 11 martie 2024, ora 19.00, la Haus der Ingenieure din Viena.

Repertoriul concertului:

· Mihail Jora, „Mica suită”

· Ciprian Porumbescu, „Balada pentru vioară”

· Bela Bartok, „Șase dansuri românești”

· George Enescu, „Sonata a III-a pentru pian” (în caracter popular românesc)

Alexandru Tomescu este unul din cei mai cunoscuți violoniști contemporani. A câștigat numeroase competiții internaționale, între care: Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) și Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanți, precum Kurt Masur și Valery Gergiev și alături de pianiști precum Valentina Lisitsa și Eduard Kunz. A fost invitat pentru concerte în săli celebre din peste 40 de țări: Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées. A realizat numeroase înregistrări pentru posturi de radio și televiziune românești, dar și din Anglia, Franța, Elveția, Germania, Olanda, Polonia, SUA. Din anul 2007, în urma mai multor concursuri, îi este încredințată vioara Stradivarius Elder – Voicu cu care va concerta în „Turneul Stradivarius”.

Sînziana Mircea a concertat în Europa, S.U.A. și Japonia, fiind apreciată pentru interpretările sale atât în aparițiile alături de orchestre simfonice, cât și în recitaluri camerale. A studiat la prestigioasele instituții Hochschule für Musik und Tanz din Köln și Guildhall School of Music and Drama din Londra. Are în palmares numeroase premii, cele mai recente fiind „Plathner’s Eleven Prize” la Concursul internațional de pian„Rotary” de la Palma de Mallorca, „Liszt Prize” și „Munchner-Klavierpodiums Prize” de la Viena. A susținut concerte la Carnegie Hall, Sala Radio, București, Harvard Club New York, London Steinway Hall, Tokyo Steinway Hall, Sapporo Concert Hall, Nanjing Arts Center, Harbin Concert Hall și a cântat împreună cu orchestrele filarmonice din Stockholm, Tallinn și București. A lucrat cu renumiți dirijori, printre care Mikhail Jurowski, Mitsuyoshi Oikawa, Gianluigi Zampieri, Cristian Neagu, Walter Attanasi, Amaury du Closel și a participat la Festivalul „George Enescu”.

Accesul la concert se face doar pe bază de invitaţie, cu înregistrare prealabilă la adresa de e-mail uawg@rkiwien.at sau telefonic la +43 (0) 13191081.