Burse pentru Practică internaţională în Parlament oferite de Bundestagul German

Bundestagul German oferă şi în anul 2014 absolvenţilor români ai instituţiilor de învăţământ superior, motivaţi şi interesaţi de politică, ocazia unică de a participa în mod nemijlocit la politică, în cadrul unui stagiu de practică. Programele încep la 1 martie 2014 şi se încheie la 31 iulie 2014.

Bursa internaţională din Parlament se desfăşoară sub patronajul preşedintelui Bundestagului şi, în colaborare cu universităţile din Berlin, oferă tinerilor calificaţi, interesaţi de politică din 28 de ţări participante, printre care şi România, posibilitatea de a cunoaşte sistemul parlamentar de guvernare din Germania. Prin intermediul Universităţii Humboldt din Berlin şi a administraţiei Bundestagului German, bursierii IPS vor fi mai întâi introduşi în activitatea parlamentară, efectuând o practică de 15 săptămâni în birourile deputaţilor din Parlamentul german.

Ca şi în anul trecut, cinci bursieri din România pot lua parte la programul din 2014.

Participanţii din România vor fi selecţionaţi în două etape: mai întâi, Ambasada Germaniei va analiza şi verifica documentele depuse la
înscriere (conţinutul, motivaţia şi aptitudinile solicitanţilor bursei). Persoanele selecţionate vor fi invitate la Bucureşti la sfârşitul lunii
noiembrie a acestui an la un interviu.

Informaţii suplimentare privind condiţiile de participare, precum şi documentele de înscriere pot fi găsite accesând următoarea pagină de
internet: http://www.bundestag.de/ips.

Persoanele interesate se pot înscrie până în data de 30.06.2013 la Ambasada Germaniei din Bucureşti. Documentele de înscriere trebuie
depuse în două exemplare (original şi copie)!


Ambasada Germaniei din Bucureşti se bucură să primească numeroase şi interesante înscrieri!