ANIVERSARE / 3 ANI DE ACTIVITATE

Institutul Cultural Român (ICR) de la Madrid împlineşte pe 11 decembrie 2009 trei ani de existenţă. In toată această perioadă, Institutul s-a constituit într-o platformă de dialog între culturile română şi spaniolă şi a stabilit parteneriate cu cele mai importante instituţii culturale locale. Programele ICR Madrid au fost remarcate de presă, de publicul român şi spaniol, precum şi de autorităţile spaniole locale, regionale sau naţionale, care ne solicită tot mai des colaborarea directă.

Institutul este activ în toate domeniile culturale, derulându-şi proiectele atât la Madrid, cât şi în multe alte oraşe din Spania. Datorită ICR, publicul spaniol a intrat în contact direct cu personalităţi precum balerina Alina Cojocaru, regizorii Andrei Şerban, Cristian Mungiu sau Corneliu Porumboiu, dramaturgul Matei Vişniec, jurnalista Tia Şerbănescu, scriitoarele Ana Blandiana şi Gabriela Adameşteanu, muzicianul Jancy Korossy, creatoarea Doina Levinţa ori dansatorul Răzvan Mazilu, pentru a cita doar o parte dintre ei.

De-a lungul celor trei ani, ICR Madrid a participat la cele mai importante Festivaluri şi Târguri de gen din Spania, precum Photoespaña, Ingráfica, Veranos de la Villa, Documenta Madrid, Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida, Târgul de Carte LIBER de la Madrid şi Barcelona etc.

Un alt obiectiv a fost oferirea cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie română care sunt predate la sediul Institutului şi la care asistă în continuare foarte mulţi spanioli. În egală măsură, circa o treime din proiectele ICR Madrid au fost de diplomaţie publică, dedicate promovării şi emancipării comunităţii de români din Spania.

De asemenea, ICR Madrid este membru fondator al EUNIC Spania – reţeaua de Institute culturale europene – iar directorul său deţine funcţia de prim-vicepreşedinte.