„100 de inovatori români ” prezentați pe platforma oficială de facebook a ICR Istanbul

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul prezintă selecții dintr-un album de valoare, „100 de inovatori români ”, numai bun de răsfoit online. Campania a început pe 15 aprilie 2020, pe pagina oficială de facebook, și se va încheia la 30 mai 2020. Albumul care promovează doar o parte a inovatorilor români de succes a fost realizat deDirecția Centrul Cărții din cadrul Centralei ICR. Este o oportunitate extraordinară pentru cetățenii din Republica Turcia, interesați de aprofundarea culturii române, să cunoască invențiile și inovațiile unor personalități care aparțin românilor, novatori care care și-au dedicat întreaga viață descoperirii științifice, în multiple domenii de activitate.

Astfel, prin intermediul platformei noastre oficiale de facebook, ICR Istanbul păstrează, în mod ferm, relația cu publicul său din mediul cultural turcesc, chiar și în această perioadă în care contactul direct între oameni trebuie evitat, dar promovarea culturii, cât și a personalităților sale, este atât de necesară. De asemenea, este un album foarte apreciat, de persoanele înscrise la Cursurile de limbă, cultură și civilizație românească, desfășurate de ICR Istanbul.

Decoperiți cât mai multe informații despre proiectele editoriale realizate de Centrala ICR și despre personalitățile cultural-științifice românești care au contribuit la cultura și istoria universală, printr-un simplu click pe https://www.facebook.com/ICRIstanbul.