Zi dedicată lingvisticii la Institutul Român din Veneţia

Zi dedicată lingvisticii la Institutul Român din Veneţia

Miercuri, 23 aprilie, de la orele 18,30, la Palazzo Correr, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc o seară dedicată aspectelor actuale din filosofia limbajului şi dialectologie.
Manifestarea urmează seminarului deschis de limba română, programat a se desfăşura în dimineaţa aceleiaşi zile, în sala Padoan di San Sebastian a Universităţii Ca'Foscari din Veneţia.
Coordonatorii seminarului – conf. univ. dr. Elena Pîrvu (Universitatea din Craiova), prof. univ. dr. Francesco Bruni (Universitatea din Veneţia), prof. univ. dr. Carla Marcato (Universitatea din Udine) şi prof. univ. dr. Federico Vicario (Universitatea din Udine) - vor prezenta publicului Institutului Român recenta traducere în limba română a volumului „Dialetto, dialetti e italiano", scris de Carla Marcato, reputat lingvist italian. Traducerea, semnată de Elena Pîrvu, a apărut la editura „Echinox" din Cluj-Napoca.
În a doua parte a serii, va fi lansată o antologie din gândirea lui Eugen Coşeriu (27 iulie 1921, Mihaileni, judeţul Bălţi – 7 septembrie 2002, Tübingen), considerat „lingvistul secolului XX" pentru contribuţia sa la filosofia limbajului. Volumul „Il linguaggio e l'uomo attuale. Saggi di filosofia del linguaggio", beneficiind de o prefaţă semnată de Tullio De Mauro, cel mai important lingvist italian al momentului, a fost editat de Fondazione Centro Studi Campostrini din Verona.
Volumul va fi prezentat publicului veneţian de Massimo Schiavi, reprezentant al Fundaţiei, şi de profesorii Cristian Bota şi Giuseppe Di Salvatore de la Universitatea din Geneva.