Seminar deschis de limba română la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia

Seminar deschis de limba română la Universitatea Ca' Foscari din Veneţia


Miercuri, 23 aprilie, de la orele 10,00, în sala Padoan di San Sebastian a Universităţii Ca'Foscari din Veneţia va avea loc un seminar deschis de limba română, coordonat de conf. univ. dr. Elena Pîrvu (Universitatea din Craiova), împreună cu prof. univ. dr. Francesco Bruni (Universitatea din Veneţia), prof. univ. dr. Carla Marcato (Universitatea din Udine) şi prof. univ. dr. Federico Vicario (Universitatea din Udine).
Scopul seminarului este acela de a evidenţia, cu ajutorul celor mai noi metode lingvistice, caracterul latin al limbii române şi de a prezenta caracteristicile morfosintactice şi lexicale comune cu limba italiană.
De asemenea, va fi abordată importanţa predării limbii române în formarea specialiştilor în lingvistică şi filologie romanică.
În acest sens, seminarul – organizat în parteneriat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Universitatea Ca'Foscari – va număra printre participanţi: profesori, studenţi, specialişti de la universitatea veneţiană, precum şi studenţi italieni care frecventează lectoratul de limbă, literatură şi cultură română.
Lectoratul funcţionează începând cu anul 2002, în urma unei convenţii încheiate între cele două instituţii. Cursurile lectoratului se ţin în biblioteca Institutului şi sunt adresate studenţilor Universităţii Ca' Foscari care aleg româna ca prima, a doua sau a treia limbă, precum şi celor interesaţi să descopere România.