- 30 June 2018 - 24 July 2018
- Etichete Artă contemporană Expoziție Țopescu Galerie
Sâmbătă, 30 iunie 2018, ora 18.30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția are loc inaugurarea expoziției de artă contemporană „Pădurea fermecată” aparținând reputatului artist Mihai Țopescu. Expoziția repropune, în cadrul limitat al Micii Galerii, manifestul artistic realizat în cursul anului 2017 în satul Poenari din județul Gorj intitulat „Pădurea Paradisului”, unde artistul a îmbrăcat în culori (ecologice) vii peste 600 de copaci, din dorința de a atrage atenția asupra distrugerii naturii prin acțiuni de poluare şi defrișări masive.
„Este o luptă personală cu semenii mei. Vreau să îi fac să conștientizeze că unde punem piciorul, distrugem. Ca artist, nu pot să ies în stradă și să manifest în mod clasic, însă încerc să o fac prin simboluri”, a declarat artistul.
Opera lui Mihai Ţopescu este definită de întâlnirea fericită a creatorului cu meșteșugarul: orizontul pornește de la sacru la profan. Lucrările, bogate și complexe, aparțin unui artist consacrat, lucru ce conduce la așteptarea unor etape viitoare ale creației sale.
Mihai Ţopescu este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, Secţia sticlă. În 1985, a urmat un curs de specializare în cadrul Academiei Kunst Baden din Viena. Este membru al Cenaclului Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu Jiu, membru al filialei UAP din Arad, iar din anul 2000 este membru al Centro Studio-Vetro Murano din Veneţia. În perioada 1982-2004, Mihai Ţopescu a participat la expoziții de grup și personale în România (București, Arad, Craiova, Târgu Jiu, Bacău), Danemarca (Ebeltoft), Cehia (Novy-Bor), Japonia (Kanazawa), Belgia (Bruxelles) Germania (Köln), Olanda (Tubbergen). De asemenea, artistul a participat și la o serie de simpozioane internaționale având ca tematică sticla, care s-au desfășurat la Novy-Bor (1985 şi 1988, Cehia), Libenau-Cottbus, (1990, Germania), Vilnius (1990, Lituania).
Mihai Ţopescu a fost distins cu Premiul I al Ministerului Industriei Române – Premiu pentru Glass Design (1988), Medalia de Argint, Premiul Institutului American Interfaith, Philadelphia, S.U.A. (1992), Premiul I, Premiu Național pentru Glass Design – sticlă, România (1993), Premiul Artelor Focului oferit de Uniunea Artiștilor Plastici (2003 și 2004), Premiul Național de Sculptură „Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, România, Premiul Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” pentru artă (2009). În 2013 și 2015 a prezentat, în cadrul Micii Galerii a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, expozițiile „SacrifICE”, respectiv „SacriFACE”, care au avut ca temă sacrificiul de sine în scopul creației printr-o serie de lucrări video care au captat procesul de topire până la dispariție al autoportretului artistului realizat din diferite material degradabile.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România. Expoziția, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român, va putea fi vizitată în Mica Galerie a IRCCU Veneția din Cannaregio 2211, până pe data de 24 iulie 2018, de marți până duminică, între orele 10-12 şi 16-19. Intrarea este liberă.
Partener media: Modernism.ro.