Spectacolul Evgheni Oneghin revine pe scena Teatrului Naţional din Praga, în regia lui Andrei Şerban, după 15 ani de la ultima reprezentaţie. Cunoscuta lucrare a lui Ceaikovski a marcat debutul lui Andrei Şerban ca regizor de operă, în 1980, la Welsh National Opera din Cardiff, fiind reluată pe scenele lumii la Nancy, Seattle, Lyon sau Veneţia.
Reuşind să găsească în rigoarea structurilor fixate de compozitor libertate de improvizaţie, Andrei Şerban propune, în noua punere în scenă pentru Teatrul Naţional din Praga, o lectură a poveştii de iubire dincolo de partitură. Pentru această producţie Andrei Şerban a lucrat alături de John Fiore, dirijor orchestră, Adriana Grand, scenografie şi costume, Pavel Vaněk, dirijor cor, Petr Tyc, coregraf, Dana Burešová, Vladimír Chmelo, Hannah Ester Minutillo, Štefan Kocán, interpreţi, orchestra şi corul Teatrului Naţional din Praga.
Premiera spectacolului va avea loc pe 20 martie. Spectacolul este inclus în stagiunea 2009-2010 a Teatrului Naţional din Praga şi în programul Festivalului Internaţional de Muzică „Primăvara pragheză" (12 mai – 3 iunie).
În avanpremiera spectacolului, Institutul Cultural Român din Praga va organiza pe 10 martie o întâlnire cu regizorul Andrei Şerban şi scenografa Adriana Grand. Totodată, vor fi lansate cele două volume semnate de Andrei Şerban, Călătoriile mele. Opera/ My Journeys. Opera şi Călătoriile mele. Teatru/ My Journeys. Theatre, apărute la Editura Institutului Cultural Român în 2008. La eveniment vor fi invitate personalităţi din lumea teatrului, critici de teatru, regizori, profesori universitari la Academia de Arte ale Spectacolului şi la Universitatea de Artă Dramatică, actori şi jurnalişti de specialitate.