- 11 September 2017 - 14 September 2017
- Etichete Igor Mocanu „Recuperarea Avangardei” ICR Varșovia
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea criticului Igor Mocanu la proiectul internațional artistic și de cercetare intitulat „Recuperarea Avangardei”, realizat, în cooperare, de țările Europei Est-Centrale. O primă etapă a proiectului se va derula la Varșovia, în toamna acestui an, sub coordonarea Institutului de Teatru din capitala poloneză.
Inițiat cu ocazia Anului Avangardei 2017, proiectul face referire directă la acțiunile teatrale din prima jumătate a secolului al XX-lea, ca sursă de inspirație pentru creatorii contemporani, redefinind fenomenul avangardei istorice din perspectiva prezentă, elaborată de istorici și practicieni culturali din regiunea Europei Est-Centrale.
În urmă cu o sută de ani, în primele decenii ale secolului al XX-lea, teatrul european a cunoscut o perioadă de dezvoltare bruscă, un ferment intelectual-artistic, legat de căutarea de noi metodologii creatoare, estetici, principii de organizare și modalități de reacție la schimbările majore din mediul social și politic. Bogăția extraordinară a propunerilor artiștilor polonezi și central-europeni ai vremii, în mare măsură necunoscute în afara granițelor țărilor lor, reprezintă un rezervor de inspirație, idei și proiecte originale, cu referire directă la probleme cu care se confruntă și teatrul de astăzi. Artiștii din această regiune, într-un mod propriu, original, au creat proiecte teatrale inovatoare, confruntându-se totodată cu provocările impuse de necesitatea construirii vieții teatrale în țările care își recăpătau după ani independența, în societățile care puteau în sfârșit să-și definească identitatea. Inventivitatea propunerilor central-europene ale mișcărilor teatrale de avangardă se manifestă cu putere în special în proiectele de scenografie, înțeleasă cu numai ca o artă a creării formei plastice a spectacolului, ci mai larg, ca artă - teatrală și inspirată de teatru - de compunere a spațiului acțiunilor artistice și sociale.
În cadrul manifestărilor de anivesare a Anului Avangardei 2017, Institutul de Teatru „Zbigniew Raszewski” de la Varșovia coordonează colaborarea unui grup internațional de specialiști, care va permite strângerea și răspândirea cunoștințelor despre realizările și ideile avangardei Europei Est-Centrale, ca sursă de inspirație pentru teatrul european, în dimensiunile lui artistică, socială și organizatorică.
Cercetările din acest an, dedicate în principal, problematicii spațiilor teatrale de avangardă din Europa Est-Centrală, vor fi rezumate într-o conferință internațională, organizată la jumătatea lunii noiembrie, la Varșovia. Acțiunile din proiect vor fi însoțite de publicarea unei antologii a celor mai importante texte ale avangardei teatrale din Europa Est-Centrală, împreună cu prezentări sintetice ale celor mai însemnate fenomene ale avangardei în țările participante.
Domnul Igor Mocanu va reprezenta România în proiectul internațional, participând în acest an la două evenimente: întâlnirea grupului de experți, în perioada 11-14 septembrie, precum și conferința internațională, prevăzută pentru perioada 12-15 noiembrie 2017.
Igor Mocanu este critic de artă și curator. În prezent este doctorand la Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul Facultății de Istoria și Teoria Artei, cu cercetarea „Avangarda politică. Cealaltă față a avangardei din România în documente sociale, politice și economice (1918-1953)”, coordonată de prof. univ. Ruxandra Demetrescu; redactor la Revista ARTA a Uniunii Artiștilor Plastici din România și coordonator de cercetare la Centrul Național al Dansului București. A curatoriat mai multe expoziții de artă vizuală și performativă modernă și contemporană, între care proiectele curatoriale „Avangarda revizitată. Avangarda europeană în Arhiva Națională de Filme a României” (ANF, Cinemateca Română, Sala Eforie / „Jean Georgescu”, 2012-2015) și „Muzeul Dansului Modern și Contemporan” (5-7 iunie 2015, CNDB, Sala „Stere Popescu”). A îngrijit antologia 1984. Ultima generație a comunismului românesc (UNIBUC, 2008; coord. Ion Manolescu), a participat la proiectul literar-vizual „Rubik” (Polirom, 2008; coord. Simona Popescu) și este prezent cu anumite contribuții în volumele CriticAtac. Antologie I (Cartier, 2011; coord. Vasile Ernu ș.a.), See what we do! (pionier press, 2013; coord. Arina Stoenescu), Infranegrul (Aius, 2014; coord. Petrișor Militaru) și Close-up: post-transition writings (Artyčok TV, 2014; ed. Vjera Borozan, co-ed. Tereza Jindrová, Jana Kapelová, Miloš Miletić, Mirjana Radovanović, Borbála Szalai, Raluca Voinea). Membru al AICA România (Asociația Internațională a Criticilor de Artă, filiala din România).