- 2 November 2018 - 10 December 2018
- Etichete Biennale di Venezia 2019 Ministerul Culturii si Identitatii Nationale Ministerul Afacerilor Externe Institutul Cultural Roman Concurs national
Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în colective ori organizații ne-guvernamentale de profil. Ediția din 2019 a Bienalei de Artă de la Veneția se va desfășura în perioada 11 mai – 24 noiembrie 2019, cu previzionare pentru specialiști și presă în zilele de 8, 9 și 10 mai 2019.
Tema celei de-a 58-a ediții a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, lansată de curatorul Ralph Rugoff – „May you live in interesting times” – are ca punct de plecare o expresie a limbii engleze care pentru mult timp, în mod greșit, a fost atribuită unui blestem chinezesc și care evocă perioade de incertitudine, criză și dezordine, perioade asemănătoare celei pe care o trăim în prezent.
„Într-o epocă în care răspândirea în mediul digital a știrilor false și a evenimentelor alternative afectează dezbaterile politice și încrederea pe care acestea sunt fondate, merită să ne oprim și să repunem în discuție punctele noastre de referință. În acest exemplu specific, întâmplarea face că nu a existat niciodată un blestem chinezesc, chiar dacă unii politicieni occidentali îl citează în discursurile lor de mai bine de un secol. Această expresie, deși este fructul imaginației, un surogat cultural, a avut însă un efect real în retorica și în dezbaterea publică. Acest artefact de natură incertă, suspect dar în același timp bogat în semnificații, deschide calea către posibile discursuri de aprofundare pe care merită să le urmărim, mai ales în acest moment istoric în care perioadele interesante invocate par a fi din nou cu noi. Pentru aceste motive, cea de-a 58-a expoziție Internațională de artă de la Veneția va prelua titlul unui fals blestem”, explică curatorul Ralph Rugoff alegerea sa.
Conform regulamentului stabilit de organizatorul Bienalei de la Veneția, începând cu ediția din anul 2016 a Bienalei de Arhitectură, dar valabil și în cazul Bienalei de Artă, fiecare țară poate participa cu un singur proiect câștigător. Astfel, România va fi reprezentată la Bienală printr-un proiect ce se va desfășura în ambele spații expoziționale deținute de țara noastră la Veneția: Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică. Asemenea ediției din anul 2017, concursul va avea două etape de jurizare: prima etapă cu un rol de definire a conceptului curatorial și a conținutului, urmată de selectarea finaliștilor, care după o întâlnire cu reprezentanții Juriului vor fi invitați să detalieze aspectele tehnice ale proiectului în etapa a doua de concurs, în care se va selecta proiectul câștigător.
Pentru a participa la concurs, solicitantul trebuie să depună un proiect care să conțină documentația obligatorie prevăzută în Regulamentul de organizare a concursului, afișat pe paginile de internet ale Ministerului Culturii și Identității Naționale (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), Institutului Cultural Român (www.icr.ro). Nu pot participa la concurs persoanele care au participat la organizarea sa, la elaborarea regulamentului, angajați ai instituțiilor organizatoare, membrii juriului și cei ai comisiei de soluționare a contestațiilor sau membrii familiilor acestora, până la gradul al doilea, inclusiv. Membrii juriului și ai comisiei de soluționare a contestațiilor nu pot primi misiuni profesionale legate de elaborarea proiectelor care vor fi înscrise în concurs.
Înscrierea la Concurs se va realiza fără taxă, prin depunerea documentațiilor la sediul Ministerului Culturii și Identităii Naționale, în atenția Serviciului pentru Relații Internaționale, Bd. Unirii nr. 22, sector 3, cod 030833, București, până la data de 10 decembrie 2018, ora 14.00. Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerințele impuse de organizatori și cele care vor ajunge la Ministerul Culturii și Identității Naționale la o dată ulterioară datei menționate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate în considerare.
Calendarul desfășurării Concursului Național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia este următorul:
ETAPA I
· Depunerea documentaţiilor: termen limită — 10 decembrie 2018, ora 14:00;
· Jurizarea: 11 — 12 decembrie 2018;
· Anunţarea rezultatelor ETAPEI I: 12 decembrie 2018;
· Depunerea contestaţiilor: 13 - 14 decembrie 2018, ora 14:00, conform Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58—a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - Ia Biennale di Venezia;
· Soluţionarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor finale: termen limită — 18 decembrie 2018, conform Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58—a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – Ia Biennale di Venezia;
· Întâlnire cu reprezentanţii echipelor finaliste: 19 decembrie 2018.
ETAPA a Il-a
· Depunerea documentaţiilor: termen limită — 14 ianuarie 2019, ora 14: 00;
· Jurizarea: 15-16 ianuarie 2019;
· Anunţarea rezultatelor ETAPEI II: 16 ianuarie 2019;
· Depunerea contestaţiilor: 17-18 ianuarie 2019, ora 14:00, conform Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Ană - Ia Bienna/e di Venezia;
· Soluţionarea contestaţiilor: termen limită 24 ianuarie 2019, conform Art. 8 din Regulamentul de organizare a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arîă - Ia Biennale di Venezia;
· Anunţarea publică a proiectului câştigător: 25 ianuarie 2019.
Documente necesare:
· Regulament de organizare a concursului;
· Anexa 1 la Regulamentul de organizare a concursului;
· Anexa 2 la Regulamentul de organizare a concursului;
· Anexa 3 la Regulamentul de organizare a concursului;
· Anexa 4 la Regulamentul de organizare a concursului;
· Arhiva Planuri Pavilion Giardini;
· Plan Noua Galerie a IRCCU.
REGULAMENT DE ORGANIZARE a Concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia Plan Noua Galerie a IRCCU Anexa 1 la Regulamentul de organizare a concursului Anexa 2 la Regulamentul de organizare a concursului Anexa 3 la Regulamentul de organizare a concursului Anexa 4 la Regulamentul de organizare a concursului PLAN FAȚADA PRINCIPALĂ SECȚIUNEA A - A SECȚIUNEA B - B, C - C SECȚIUNEA D - D SECȚIUNEA E - E, F - F SECȚIUNEA G - G, H - H SECȚIUNEA I - I, J - J