- 25 November 2020
- Etichete ICR ZIUA ROMANIEI Alexandru Tomescu Imnul national Stradivarius
Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evenimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Concerte, expoziții, conferințe susținute de reprezentanți ai creației artistice românești vor consolida în lume valorile și patrimoniul cultural din țara noastră. Iar susținerea și promovarea acestora revine Institutului Cultural Român, care, prin cele 18 reprezentanțe de pe trei continente, le expune publicului internațional atât pe 1 decembrie, cât și în jurul acestei date aniversare.
• Principalul discurs artistic prin care vom arăta lumii
România culturală va fi interpretarea unică a imnului național de celebrul
Alexandru Tomescu la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Înregistrarea video va fi
transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR (website, Youtube, Facebook, Instagram, Twitter) atât din țară, dar
mai ales din străinătate: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la Seghedin), Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm,Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena.
„Cred că o sărbătoare adevărată nu poate exista în absența muzicii. Este o mare bucurie și onoare să pot prezenta tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie, concertul meu cel mai spectaculos din acest an, în care am explorat împreună cu artistul de bandoneon, Omar Massa, muzica întregii lumi. Dar cred că piesa cea mai frumoasă și emoționantă pe care am cantat-o pe Vioara Stradivarius Elder Voicu, care face să vibreze fiecare fibră a oricărui român, indiferent de locul în care se află, de religie sau statut social, este Imnul Național al României. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI TUTUROR ROMÂNILOR!", declară Alexandru Tomescu, violonist și solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti.
• Interpretarea imnului național va precede un concert înregistrat la Sala Radio special pentru această aniversare națională susținută de ICR: spectacolul „Piazzolla 99”, din cadrul Stradivarius International Tour 2020, cu artiștii Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, și Omar Massa, la bandoneon, care aduce în fața publicului două fațete ale duetului vioara-bandoneon. De asemenea, concertul cuprinde lucrarea „A Cry for Solitude” a compozitorului Dan Popescu, inspirată din realitățile dureroase ale pandemiei generate de virusul Covid și dedicată tuturor acelora care au suferit de pe urma acestei maladii și totodată, tuturor celor care luptă cu virusul. Lucrarea „Tango Avincis” este semnată de Omar Massa și i-a fost inspirată de povestea tumultoasă a unei familii de români de-a lungul veacurilor. Din program nu au lipsit „Hora Unirii” a lui George Enescu, o lucrare mai puțin cunoscută a marelui nostru compozitor, fiind compusă de tanărul Enescu în 1917, cu doar un an înainte de Marea Unire; „Balada” lui Ciprian Porumbescu, o piesă ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă care va avea o interpretare în premieră, bandoneonul în dialog cu vioara Stradivarius Elder-Voicu aducând melancolia sonorității sud-americane.
„Am realizat un turneu minunat alături de Alexandru și întreaga echipă. A fost uneori dificil din cauza restricțiilor legeate de covid-19, dar cel mai important aspect este posibilitatea de a duce muzica în toate colțurile lumii, în special în aceste vremuri. Am realizat înca o dată, ceva ce știam deja din turneeele mele anterioare: pentru români, muzica este necesară ca aerul pe care îl respirăm. E ceva ce m-a fascinat mereu și m-a bucurat de fiecare dată când am mers în România. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!", urează Omar Massa.
Miniturneu artistic în Irlanda despre tradiții din Moldova, Transilvania și Țara Românească
,,Romanian Rhapsody/ 3 for Romania” este un eveniment multimedia inovator, marca ICR, ce reflectă tradiții din trei provincii românești, Moldova, Transilvania și Țara Românească, prin trei forme de artă, muzică, arte vizuale, poezie, și prin trei tipuri de muzică - clasică, tradiţională şi contemporană. Proiectul organizat special pentru Ziua Națională a României va fi difuzat în perioada 3-5 decembrie pe rețelele de socializare ale ICR, ale Ambasadei României la Dublin, ale artiștilor implicați în proiect și ale partenerilor.
Proiectul muzical este organizat de CelloVision Ensemble și cu sprijinul partenerilor irlandezi Courthouse, Galway, Mermeid Arts Centre, Bray, South Dublin, Triskel Arts Centre, Cork şi Departamentul de Cultură al Radio-Televiziunii Irlandeze.
Spectacolul se bazează pe o interacţiune continuă între artiştii live şi preînregistrările audio, însoţite de imagini live şi preînregistrate. Acest format de concert, „Romanian Rhapsody/ 3 for Romania”, a cucerit deja publicul european prin cele trei spectacole de succes, selecţionate şi susţinute în cadrul celebrului Festival EUROPALIA ROMANIA, dar şi cele organizate sub egida ,,Romania 100”. În noua ediție a acestui format, ,,Romanian Rhapsody 2020” va prezenta publicului minunate bijuterii muzicale, atat tradiţionale cât şi clasice, din cele trei regiuni istorice ale României, fiecare artist interacţionând online cu publicul irlandez, apropiindu-l în acest mod de cultura românească şi incitându-l în a se informa şi a explora tradiţiile şi ţinuturile milenare româneşti.
Artiştii români care interpretează live și/sau preînregistrat sunt violoncelistul Adrian Mantu, inițiatorul proiectului, și Mihai Cucu – instrumente de percuţie și artistul vizual al conceptului, alături de invitații lor: pianista Sînziana Mircea, soprana Ioana Constantin Pipelea, pianista Anita Petrovski, dansatoarea Anastasia Grigore precum și scriitoarea Shannon Kuta Kelly.
Concertul din 3 decembrie va avea loc la Courthouse din Galway și se va axa pe interacțiunea dintre violoncelul interpretat live de Adrian Mantu și violoncelelepreînregistrate proiectate pe ecran, interpretând muzica din cele trei provincii românești, conectate prin dans și videografie, realizate de Mihai Cucu și Anastasia Grigore. Evenimentul din 4 decembrie se va desfășura la Dublin în Mermeid Arts Centre Bray și se va axa pe interacțiunea constantă dintre înregistrările cu pianista Sînziana Mircea, dansatoarea Anastasia Grigore și scriitoarea Shannon Kuta Kelly, proiectate pe ecran, și violoncelistul Adrian Mantu și artistul Mihai Cucu, prezenți live. Soprana Ioana Constantin Pipelea și pianista Anita Petrovski se alătură concertului din 5 decembrie în vederea interpretării unora dintre cele mai populare și renumite creații românești, incluzând creații vocale și instrumentale ale compozitorilor George Enescu, Paul Constantinescu și Doru Popovici. Acest ultim concert are loc la Triskel Arts Centre din Cork și constituie evenimentul principal al miniturneului.
De asemenea, cu prilejul marcării Zilei Naționale a Romaniei, președintele interimar al ICR, Mirel Taloș, și ambasadoarea României la Dublin, Excelența Sa Manuela Breazu vor transmite câte un mesaj online, în cadrul concertului din 5 decembrie.
Componenta de proză și poezie cuprinde creații scrise despre România de renumita scriitoare Shannon Kuta Kelly, în timpul șederii sale în România, acestea fiind acompaniate de muzica lui Vasile Jianu și Paul Constantinescu. Concertele din Mermeid Arts Centre și Triskel Arts Centre vor fi transmise live și vor putea fi urmărite de publicul larg pe rețetele online ale ICR și partenerilor irlandezi.
Prelegeri, concert și expoziție online, la ICR Londra
„The Saliency of the Past: Some Thoughts on the Case of Romania”, prelegerea susținută de reputatul profesor Dennis Deletant cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României va fi prezentată de reprezentanța ICR la Londra în parteneriat cu Ambasada României la Londra, la 1 decembrie 2020, pe rețelele de socializare. Evenimentul face parte din seria de conferințe organizate de ICR Londra cu ocazia Zilei Naționale, serie la care au participat, până acum, profesorii Radu Cinpoeș (Kingston University, 1 dec 2019) și Marius Turda (Oxford Brookes, 1 dec 2018). De asemenea, episoadele din cadrul „Who is Romania / Cine este România”, seria inovatoare de filme de promovare a personalităților românești destinate platformelor de socializare, inițiată de reprezentanța Institutului Cultural Român la Londra și realizată de istoricul britanic Tessa Dunlop, vor fi redifuzate pe canalele de social media ale reprezentanței pe parcursul zilei de 1 decembrie. Totodată, în aceeași zi vor fi prezentate online lucrările românești din Galeria Europeana, adunate sub titlul „Masterpieces of Romanian art”. Seria de evenimente dedicată celebrării Zilei Naționale în Marea Britanie va cuprinde și concertul extraordinar „London Philharmonic Orchestra: Jurowski dirijează Enescu”, înregistrat pe 2 decembrie la Royal Festival Hall și transmis online de ICR Londra în 9 decembrie. Organizat în parteneriat cu celebra orchestră britanică LPO și dirijat de Vladimir Jurowski, concertul conține două lucrări scrise de George Enescu, Dixtuor și Simfonia de cameră, care sunt rar interpretate în Marea Britanie.
Spectacol poetic-muzical la Chișinău cu actorii Nicolae Jelescu, Anişoara Bunescu, Margareta Nazarchevici şi Mihaela Chiu
„Țara mea de glorii, Țara mea de dor”, un spectacol poetic-muzical dedicat Zilei Naționale a României organizat de cătreAmbasada României în Republica Moldova şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, în colaborare cu Teatrul poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău va fi transmis la postul de televiziune TVM 2, la data de 1 decembrie 2020 și redifuzat la TVM 1, la data de 2 decembrie 2020. Spectacolul a fost creat pornind de la poeziile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Adrian Păunescu și a altor poeți contemporani, evocând evenimentele ce au marcat istoria reunificării tuturor românilor (figura lui Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române, evenimentele anului 1918 și etapele Marii Uniri – Basarabia, Bucovina și Transilvania) pe un fundal muzical creat pe baza creațiilor compozitorilor români clasici și contemporani. E un dialog poetic firesc și antrenant în care participă patru mari actori: Nicolae Jelescu, Anişoara Bunescu, Margareta Nazarchevici şi Mihaela Chiu, regia aparținându-i cunoscutului actor și regizor Nicolae Jelescu.
Fragment din„Scrisoarea III”, interpretat de Petr Vrsek în limba cehă, la ICR Praga
Un video cu înregistrarea interpretării în limba cehă a unui fragment din poezia „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu, realizată de renumitul actor ceh Petr Vrsek, va fi prezentat marți, 1 decembrie, pe rețelele de socializare ale ICR Praga, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României în Cehia. Imaginea de pe fundalul video va fi cea mai cunoscută imagine a lui Mihai Eminescu, în care acesta avea vârsta de 19 ani, o fotografie realizată de către fotograful Jan Tomas în 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga. Înregistrarea a fost realizată de către Ondrej Sukoup, compozitor ceh a numeroase coloane sonore și câștigător a mai multor premii pentru compozițiile sale. Textul fragmentului din „Scrisoarea III” în limba cehă va fi proiectat peste imaginea poetului.
Petr Vrsek (născut în 1977) a absolvit Departamentul de Teatru Alternativ și de Păpuși la Academia de Teatru și Film din Praga. Din 2002 lucrează la studioul Ypsilon și joacă în piese precum: „O sută de turnuri ale Pragăi”, „Rusalka”, „Dramă într-o coajă de nucă”, „Prinde-l pe Mozart”. De asemenea, scrie scenarii pentru Televiziunea Cehă.
Soprana Teodora Gheorghiu și pianista Atena Carte, concert online la Accademia di Romania in Roma
Concertul susținut de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Atena Carte cu ocazia Zilei Naționale a României și închiderii celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești 2020 va fi difuzat online marți, 1 decembrie, ora 19:00 (ora 20:00 în România) de Accademia di Romania pe pagina oficială de Facebook. În program sunt incluse piese de Ottorino Respighi, Francis Poulec, Henri Duparc, Pietro Mascagni și Giuseppe Verdi. Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești 2020 este organizat de Asociația Culturală PROPATRIA din Roma, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul Românilor de Pretutindeni, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și cu patronajul Ambasadei României în Italia în perioada 20 noiembrie - 1 decembrie 2020.
Recital al pianistei Sina Kloke la ICR Berlin
Pianista germană Sina Kloke, specializată în cercetarea şi interpretarea creaţiilor lui George Enescu, va susține un recital, cu prilejul Zilei Naționale a României, difuzat pe pagina de Facebook şi pe site-ul ICR Berlin. În munca ei de aprofundare a operei enesciene, Sina Kloke a cercetat manuscrisele Enescu la Biblioteca Academiei Române, transcriind şi preluând în repertoriul ei lucrări încă nepublicate de George Enescu, o parte dintre acestea fiind înregistrate şi publicate pe un CD, apărut în Germania în anul 2019. Ţinând cont atât de semnificaţia Zilei Naţionale, cât şi de faptul 2020 este an jubiliar Beethoven, programul va cuprinde lucrări de Enescu și Beethoven.
Expoziție fotografică în aer liber la ICR Varșovia
O expoziție în aer liber dedicată Timișoarei – Capitală Culturală Europeană, pornind de la proiectul local „Memoriile Cetății”, realizat de Asociația Timișoara 2021, este propunerea ICR Varșovia pentru marcarea Zilei Naționale. Fotografiile însoțite de texte prezintă tipuri de intervenții artistice în spațiul public, surprinzând produsele culturale create și componenta participativă umană, cu accent pe arta stradală din Timișoara. Deschiderea expoziţiei pentru public la Varșovia va avea loc la 1 decembrie, în spațiul exterior al Ambasadei României din strada Chopina 10. Planșele, pregătite în limbile polonă și română, vor putea fi vizionate de publicul larg până la finalul lunii februarie 2021, expoziția putând fi prezentată și în alte orașe poloneze. Partener:Asociația Timișoara 2021.
Recital al pianistei Elena Munteanu la IRCCU Veneția
Pianista Ramona Elena Munteanu va susține un recital intitulat „Capodopere ale muzicii românesti și universale. Între Enescu, Schumann, Silvestri și Chopin” la sediul IRCCU Veneția, difuzat miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 17.00, pe pagina de Facebook a reprezentanței. În deschidere, după o scurtă intervenție a Consulului General al României la Trieste, dr. Cosmin Lotreanu, despre semnificația zilei de 1 Decembrie, vor fi interpretate fragmente din reducțiile pentru pian ale imnurilor României și Italiei. Programul recitalului va include lucrări semnate de G. Enescu, R. Schumann, C. Silvestri și Fr. Chopin. Născută la Cluj-Napoca, pianista Ramona Elena Munteanu este rezidentă în Italia, unde a urmat și studii aprofundate de muzică, la Conservatorul „Benedetto Marcello" din Veneția și la Universitatea „Dante Alighieri” din Reggio Calabria.
Artiști și scriitori români din spațiul Benelux, prezentați de Maurice Van der Speeten și Jan Willem Bos la ICR Bruxelles
„Prezențe culturale românești în Benelux”este o nouă serie de documentare dedicate creației contemporane, menită să pună în valoare participările românești din cadrul unor evenimente înscrise în agenda culturală din spațiul Benelux. Evenimentul va fi prezentat pe pagina oficială de Facebook și pe contul YouTube ale ICR Bruxelles, în marja Zilei Naționale a României. Astfel, în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie, Maurice Van der Speetenși Jan Willem Bos, doi dintre partenerii de prestigiu ai reprezentanței, vor prezenta participările românești din cadrul unor evenimente de anvergură precum Bienalele Internaționale de Artă de la Haacht, târguri de carte sau evenimente dedicate literaturii în spațiul neerlandofon.
Maurice Van der Speeten, curator și fondator al Bienalelor de Artă de la Haacht, realizează o atentă documentare și cercetare a arhivelor participărilor românești la aceste evenimenteși descrie, în context european, profilul celor 14 artiști români selectați de-a lungul timpului, punând accent pe contribuția artelor decorative din România la dezvoltarea acestui domeniu, în plan internațional: Cristina Ilinca și Camelia Neagu-Cogălniceanu (2014), Mariana Sabina Stan (2015), Mihai Țopescu (2016), Ioan Nemțoi (2018), Marijana Bițulescu, Gabriela Cristu, Daniela Frumușeanu, Mariana Grumăzescu Voicu, Maria Negreanu și Agatha Pricopescu (2019), Arina Ailincăi, Dan Popovici și Vlad Basarab (2020-2021).
Jan Willem Bos, traducător, scriitor, publicist, realizează, în materialul său documentar intitulat „Prezențe literare românești în spațiul neerlandofon”, o amplă și foarte interesantă retrospectivă. Jan Willem Bos a studiat limba și cultura română la Amsterdam și literatura comparată la Universitatea din Illinois, SUA și a tradus în neerlandeză peste treizeci de opere ale scriitorilor români.
Muzicienii Constantin Sandu și Radu Ungureanu, concert la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto transmis de ICR Lisabona
Un recital de pian și vioarăsusținut de pianistul Constantin Sandu și violonistul Radu Ungureanu, muzicieni români de prestigiu din Portugalia, va avea loc la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto (ESMAE), cu ocazia Zilei Naționale a României. Muzicienii vor interpreta piese de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Nottara și Paul Constantinescu. Organizat de Ambasada României în Republica Portugheză șiInstitutul Cultural Român de la Lisabona, recitalul va fi prezentat publicului, pe rețelele de socializare ale celor două instituții, marți, 1 decembrie.
Recitalul va fi precedat, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, de o serie de mărturii în oglindă despre România și Portugalia. „Videocărți poștale portugheze despre România” ale unor personalități marcante, precum scriitorii António Lobo Antunes, Rui Zink și Vítor Sousa, profesorii Helena Carvalhão Buescu, Daniel Silva Perdigão, arh. António Castelbranco și jurnalistul Leonídio Paulo Ferreira, vor fi prezentate publicului pe rețelele de socializare ale celor două instituții. Aceștia vor povesti despre importanța relației lor cu România, despre experiențele trăite în țara noastră și impresiile păstrate în memoria lor afectivă. Totodată, vor fi prezentate, în avanpremieră, scurte extrase din albumul „Azur de Lisabona”, care cuprinde impresiile despre Portugalia și capitala lusitană ale unor personalități române - diplomați, scriitori, plasticieni, muzicieni, oameni de teatru sau de film - care au avut prilejul să viziteze, în decursul vremii, această țară. Albumul „Azur de Lisabona” va fi lansat în luna decembrie 2020.
Concert al Cvartetului Arte Clásico, la Academia Regale de Arte Frumoase San Fernando organizat și transmis de ICR Madrid
Un concert de muzică clasică, susținut de Cvartetul Arte Clásico din Madrid, va fi organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul „România în muzică: tradiție și confluențe” va fi înregistrat în sala de concerte a Academiei Regale de Arte Frumoase San Fernando și transmis marți, 1 decembrie, pe rețelele de socializare ale ICR Madrid și ale Ambasadei României în Regatul Spaniei. Cvartetul Arte Clásico din Madrid este compus din Lavinia Olga Moraru (vioară), Marian Moraru (vioară), Sergio Saez (violă) și Javier Albares (violoncel). Anul acesta, mai mult ca oricând, într-o perioadă dificilă pentru noi toți, muzica ne unește și creează punți culturale puternice între România și Spania. Dedicăm acest concert tuturor celor care lucrează în domeniul sănătății, celor care salvează vieți, celor aflați în suferință și tuturor melomanilor.
De asemenea, Ziua Naţională a României va mai fi sărbătorită de ICR Madrid printr-un proiect la care vor participa elevi ai liceelor IES Trassierra Córdoba (Spania), Giordano Bruno, Napoli (Italia) şi Miguel de Cervantes din Bucureşti (România), reuniţi în cadrul proiectului european „Creando y comunicando Europa”/„Creând şi comunicând Europa”, și care vor avea posibilitatea să vizioneze filmul „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, marţi, 1 decembrie. La proiecția peliculei, pusă la dispoziţie de către distribuitorul filmului Transilvania Film pe o platforma online, vor participa 75 de elevi şi profesori. După vizionare, elevii implicaţi în proiect vor participa la dezbateri asupra temelor de interes tratate în film.
„65 de ani de diplomație românească la ONU”, expoziție aniversară la ICR New York
Aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite este celebrată odată cu Ziua Națională a României de reprezentanța ICR la New York. Împreună cu Misiunea Permanentă a României la ONU și Unitatea Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, echipa ICR NY organizează o expoziție virtuală, cu caracter permanent, care să pună în evidență într-un mod cât mai informativ și profesionist istoria prezenței românești la ONU ca parte a unei istorii diplomatice excepționale. Conținutul va fi realizat sub forma unui film de montaj de aproximativ cinci minute, care va prezenta, prin imagini, generice și chiar filme de arhivă, într-un mod dinamic și atractiv, momentele cele mai importante ale acțiunii diplomatice românești în acest for multilateral și câteva dintre personalitățile diplomatice care le-au făcut posibile. Filmul va fi disponibil pe rețelele de socializare ale reprezentanței ICR la New York.
„România Intemporel” și un film despre Orchestra Română de Tineret, la ICR Istanbul
Ansamblul Traffic Strings, avându-i în componență pe muzicienii Alexandru Marian (vioara I), Tiberiu Branga (vioara a II-a), Lucian Moraru (violă), Bogdan Popa (violoncel), Săndel Smărandescu (contrabas), Bogdan Constantin (percuție) și Vasile Răducu (nai), va susține concertul extraordinar „România Intemporel”, cu prilejul Zilei Naționale. Publicul turc îi va putea asculta pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR Istanbul marți, 1 decembrie 2020, într-o înregistrare realizată special pentru Institutul Cultural Român. Proiectul muzical propune o „sinteză românească“, în programul concertului regăsindu-se lucrări diverse, de la suite folclorice din Maramureș la „Peșrev“ de Dimitrie Cantemir sau „Rapsodia Română“ nr. 1 de George Enescu , incluzând imnul național „Deșteaptă-te, române!“.
De asemenea, ICR Istanbul va prezenta pe pagina de Facebook a reprezentanței un film despre concertele susținute de Orchestra Română de Tineret pe scena uneia dintre cele mai mari săli de concerte din Republica Turcia – Cemal Reşit Rey. Filmul include secvențe din cele două concerte susținute la Istanbul, cu ocazia Zilei Naționale a României, în anii 2015 și 2017, precum și un mesaj din partea violoncelistului Marin Cazacu, manager al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consulatul general al României la Istanbul.
Gală extraordinară de operă, retransmisă online de ICR Tel Aviv
Cu ocazia Zilei Naționale a României, ICR Tel Aviv reeditează Gala extraordinară de operă de la Ierusalim, a cărei înregistrare video va fi difuzată pe canalele proprii de Facebook și Youtube, la data de 30 noiembrie 2020. Gala de operă, care a avut loc de Ziua Națională a României, cu un an în urmă, a reunit, în sala „Henry Crown Symphony Hall” a Teatrului din Ierusalim, nume recunoscute ale muzicii din România, precum: Ionuț Pascu, Andrei Manea, Ștefan Ignat, Madeleine Pascu, Alina Dragnea, Aida Pascu, Dalila Cernătescu, Bogdan Mihăilescu. Artiștii români au fost acompaniați de una dintre cele mai reprezentative orchestre din Israel – Jerusalem Symphony Orchestra. Spectacolul organizat de ICR Tel Aviv a constituit o prezentare selectivă a școlii românești de compoziție (cultă și populară), în vederea promovării patrimoniului cultural românesc la nivel internațional.
Dirijorul Cristian Măcelaru și artistul Mircea Cantor, printre invitații ICR Paris de 1 Decembrie
Ziua Națională va fi sărbătorită de ICR Paris printr-un proiect cultural sub forma unei „emisiuni” online, realizată la inițiativa și în colaborare cu Ambasada României la Paris și transmisă pe rețelele de socializare, în seara zilei de 1 decembrie, de la ora 18.00 (ora Franței). Evenimentul digital va cuprinde momente înregistrate și momente în direct, moderate de E.S. Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franța, printre care: interpretarea imnurilor naționale ale României și Franței, director artistic Cristian Măcelaru, performance-uri Mircea Cantor și DJ BOg, prezentarea ceramicii de Săcel, Maramureș, mesaje din partea unor autorități și a unor reprezentanți ai comunității de români din Franța.