Viaţă lungă pentru scurt-metrajele româneşti la Festivalul Curtas Vila do Conde

După succesele repurtate la ediţiile precedente ale Festivalulului Internațional de Scurt Metraje Curtas Vila do Conde aflat la a 20ª ediţie, care se va desfășura între 7 și 15 iulie, cinematografia românească va fi reprezentată în 2012 de 8 producţii, repartizate pe trei secţiuni diferite: Competiție Internațională, Da Curta à Longa și Panorama Europeană. La invitația organizatorilor festivalului și cu sprijinul ICR Lisabona vor fi prezenți la Curtas Vila do Conde 2012 regizorul Adrian Sitaru, care va face parte din juriul festivalului; regizorul Vladimir Dembinski şi producătorul Radu Stancu, reprezentând filmul Tenis aflat în competiţie şi Mihai Mitrică, reprezentantul Asociaţiei ESTEN'N'EST.

Filmul Tenis de Vladimir Dembinski este înscris în Competiția Internațională, iar în cadrul secţiunii Panorama Europeană va fi prezentată o selecţie de şase scurt metraje româneşti, realizată de Asociaţia ESTE’N'EST, la invitaţia organizatorilor festivalului. Filmul Din dragoste cu cele mai bune intenţii/Best Intentions de Adrian Sitaru va fi proiectat în avanpremieră portugheză sâmbătă 14 iulie în cadrul secţiei Da Curta à Longa/De la scurt la lung, care prezintă filme de lung-metraj ale regizorilor premiaţi pentru scurt-metraje la ediţii precedente ale festivalului.

Festivalul va prezenta ca eveniment special dedicat celei de-a douăzecea aniversări, în cadrul manifestărilor de la Guimarães Capitală Culturală Europeană 2012, între 2 iulie şi 6 iulie, la 21:30 (S. Mamede – Centro de Artes e Espetáculos), o serie de filme premiate la ediţiile trecute. Din selecţie fac parte şi filmele Renovarea de Paul Negoescu (Premiul UIP/Vila do Conde/European Film Awards nominee Curtas Vila do Conde 2009) şi Colivia de Adrian Sitaru (Marele Premiu al oraşului Vila do Conde 2010), prezentate pe 2 şi respectiv 3 iulie.

Program proiecţii:
Teatro Municipal de Vila do Conde
Av. Dr. Joao Canavarro
4480-668, Vila do Conde

Tenis
Duminică 8 iulie, 20:00, Sala 2
Marţi 10 iulie, 22:30 Sala 1

Panorama Europeană: România
Joi 12 iulie, 11:00, Sala 2

Din dragoste cu cele mai bune intenţii
Sâmbătă 14 iulie, 23:00, Sala 1

Pentru mai multe informații legate de programarea filmelor în cadrul ediției de anul acesta, vă rugăm să consultati siteul web şi programul oficial al festivalului:

http://www.curtas.pt/newsletter/curtas_2012_jornal_w.pdf
http://www.curtas.pt/