Joy Of Life este un proiect muzical aparut la intiativa celor trei prieteni care formeaza acest trio deja cunoscut in Romania dar si in anumite tari din Europa. Petre Andrei, Decebal Badila si Vlad Popescu practica imbinarea stilului jazzistic de manifestare interpretativa cu elemente melodice si armonice specifice zonei geografice romanesti, amandoua fiind oferite publicului sub o forma de exprimare de tip brazilian. Aceasta fuziune reusita poarta numele de Joy of Life. Proiectul fusese iniţiat în vederea promovării albumului Joy of Life, inregistrat in cadrul Festivalului de Jazz Bucureşti 2004, printr-o serie de concerte in spatiul european si promovarea pieselor standard din repertoriul jazzului sub o atenta rearanjare de tip brazilian. Albumul First Meeting - Joy of Life contine 7 piese si a primit premiul pentru cea mai buna aparitie discografica de jazz din anul 2006. Membrii grupului : PETRE ANDREI - Născut la 18 februarie 1975, în oraşul Piteşti, ca fiu al unei familii în care muzica se află „la ea acasă", Petre Andrei s-a pregătit pentru cariera muzicală pas cu pas, urmând mai întâi Liceul de Muzică „Dinu Lipatti" din localitatea natală, apoi ca student al Universităţii Naţionale de Muzică din capitală. La vârsta majoratului, debutează în trio la Festivalul de Jazz „Sibiu '93", unde a primit întâiul său premiu. În luna noiembrie a aceluiaşi an I se atribuie Premiul III la Concursul pentru pianişti de jazz de la Vilnius, Lituania. Cu grupul „Soft Triangle", trio instrumental întemeiat în 1997, pianistul a ajuns în finala unui pretenţios concurs internaţional derulat în localitatea spaniolă Gexto (lângă Bilbao), formaţia românească fiind selectată alături de alte doar 5 dintre cele 60 grupuri concurente! In 1998 Petre Andrei devine finalist al celei mai dificile competiţii pianistice europene din domeniul jazz-ului, Concursul „Martial Solal", de la Paris. DECEBAL BĂDILĂ - Iniţial atras de pian, a devenit curând un admirator fără rezerve al fratelui său mai mare, regretatul contrabasist virtuoz şi profesor de renume internaţional Ovidiu Bădilă. Astfel, a învăţat de timpuriu a stăpâni tainele acestui instrument, dobândind la vârsta de 11 ani întâiul premiu ca solist la bas acustic, în cadrul Festivalului Naţional de Muzică. Din 1984 a adoptat ghitara-bas; s-a perfecţionat în scurt timp, definindu-şi o manieră proprie de interpretare. Drept recunoaştere a talentului său, a fost invitat să susţină la Televiziune recitaluri solo. În 1986, topurile de jazz îl desemnau deja drept cel mai bun instrumentist la contrabas şi bas electric din România, motiv pentru care i s-au propus numeroase colaborări cu artişti de jazz şi de muzică pop. Între 1987 şi 1990, Decebal Bădilă a urmat – în paralel cu activitatea sa muzicală – studii de matematică şi fizică la Universitatea din Bucureşti. Din 1990, s-a stabilit în Germania, mai întâi ca student la Colegiul de Muzică din Köln, pe care l-a absolvit cu titlul „Master Degree with honour". L-a cunoscut pe virtuozul pianist Eugen Ciceu / Cicero în Germania. În august 1994 a colaborat pentru prima oară cu el, în cadrul unui concert susţinut de pianist la Bucureşti. A fost începutul unei conlucrări neîntrerupte între Decebal Bădilă şi Eugen Cicero, până la moartea acestuia în 1997. Graţie disponibilităţilor sale excepţionale – tehnică instrumentală surprinzătoare, simţ ritmic, memorie şi fantezie improvizatorică, subtilitate armonică – cariera lui Decebal Bădilă atât ca muzician de studio cât şi ca performer live a însumat un mare număr de participări la înregistrări, concerte, emisiuni TV şi festivaluri de jazz în Europa, Asia, America Latină. A cântat alături de Clark Terry, Sammy Nestico, Bob Mintzer, Larry Coryell, Chaka Khan, The Temptations, The Supremes, Bireli Lagrene, Marc Russo, Brandon Fields, Graham Haynes, Shirley Bassey, Maria Schneider, Koono, Horst Jankowski, Markus Stockhausen, Tony Lakatos, Wolfgang Haffner, Peter Weniger, bineînţeles, Eugen Cicero şi mulţi alţii. Discografia proprie cuprinde până în prezent două interesante albume de autor: „Nothing But Bass" (1995) care s-a bucurat de o recunoaştere internaţională pentru harul melodic şi imaginaţia dovedită în compoziţiile sale, şi „Archibald's Dance" (2001), CD de bas solo, apreciat pentru virtuozitatea şi muzicalitatea ieşite din comun, ca şi pentru ineditul şi modernitatea creaţiilor. Din 1997 este membru al Big band-ului „SWR" din Stuttgart. O dimensiune nouă, venind să întregească în anii din urmă portretul artistului, a constituit-o pentru Decebal Bădilă descoperirea şi cunoaşterea de la sursă a muzicii braziliene. Muzicianul activează adeseori în São Paolo. Apariţiile sale la ediţiile 2004 şi 2005 ale Festivalului Internaţional de Jazz de la Bucureşti au reconfirmat şi în ţară incontestabila consacrare a artistului pe scenele lumii. VLAD POPESCU - Nascut la 21 august 1977 in Bucuresti, Vlad Popescu s-a apropiat de arta sunetelor de la vârsta de 6 ani, ca elev la pian al Şcolii de Muzică nr. 2 (în anii 1983 – 1984), apoi al Şcolii de Muzică nr. 5 din capitală (1984 – 1988). Dar la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti" (1988 – 1996) ca şi în continuare la Universitatea Naţională de Muzică (1996 – 2001), Vlad Popescu a studiat cu asiduitate instrumentele de percuţie. Evoluţia sa interpretativă s-a prefigurat încă din 1992, când a început conlucrarea cu Big band-ul Radio, neîntreruptă până astăzi. Remarcat de muzicieni de jazz români şi străini, a fost solicitat de ei, începând din anul 1994, pentru recitaluri în cluburi şi pe scene festivaliere de gen din Bucureşti şi diferite alte centre culturale. A devenit în 1996 percuţionist secund al Filarmonicii „George Enescu". Un an mai târziu evolua ca percuţionist pe scenele Festivalurilor de Muzică Pop de la Mamaia şi Braşov („Cerbul de Aur"). Primele concerte în străinătate la care a luat parte ca baterist şi percuţionist au avut loc în 1997, în Italia, Spania şi Germania. În continuare, activitatea lui Vlad Popescu s-a derulat polivalent – din 1998 membru al Ansamblului de percuţie „Game" (cu care a cucerit şi un premiu pentru muzică modernă) şi colaborator al Orchestrei Naţionale Radio – precum şi în compartimentele jazz şi pop. La ediţia 1999 a Festivalului Internaţional de Jazz de la Costineşti a fost laureat, iar un an mai târziu a evoluat în fruntea formaţiei proprii numită „Modern Jazz Group", avându-l ca invitat pe saxofonistul Cristian Soleanu. Din primul an al noului mileniu a apărut pe podiumuri festivaliere precum cele de la Braşov şi Iaşi, a evoluat în toate ediţiile de până acum (2000 – 2007) ale Festivalului Internţional de Jazz de la Bucureşti, fie ca sideman al unor notabili muzicieni români şi străini (în 2002 cu pianistul italian Guido Manusardi), dar şi ca lider de proiect, la ediţiile 2004, 2005, 2006 si 2007. Se cuvine să mai menţionăm, de asemenea, prezenţa sa la Viena în 2003 si 2007, ca şi faptul că a fost solicitat în mai multe rânduri, pentru contribuţii live, de către profesorul şi dirijorul american Tom Smith. Din 2003, Vlad Popescu este profesor de percuţie la catedra de muzica usoară / jazz a Facultatii de Compozitie, Muzicologie si Pedagogie Muzicala din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
