Îndrăgita „Rapsodie română”, aplaudată la Londra de mii de melomani

În serile de 16 şi 18 decembrie, la prestigioasa sală de concerte Barbican din inima Londrei, în interpretarea celei mai importante orchestre britanice a momentului, London Symphony Orchestra, îndrăgita „Rapsodie română” nr. 1 de George Enescu a fost ovaționată la scenă deschisă de către cei peste 4.000 de iubitori britanici ai muzicii clasice. În ediţia din 17 decembrie a cotidianului Evening Standard, criticul muzical Barry Millington scria: „Cele două rapsodii sunt compoziții excepţionale, iar în seara aceasta prima dintre ele a fost redată perfect de către London Symphony Orchestra.” 

La pupitrul orchestrei, de unde a dirijat piesa enesciană fără partitură, s-a aflat legendarul dirijor britanic Sir Simon Rattle, binecunoscut publicului meloman din România prin intermediul aparițiilor sale în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” din Bucureşti.

Concertul a făcut parte din cel mai recent proiect derulat de Sir Simon Rattle şi London Symphony Orchestra (LSO), intitulat Roots and Origins / Rădăcini şi origini, serie de evenimente muzicale care aduc în prim plan sursele de inspiraţie ale marilor capodopere clasice. Cele două concerte organizate cu sprijinul ICR Londra au readus în atenţia publicului şi a presei muzicale folclorul ca sursă de inspirație pentru capodopere precum „Concertul pentru vioară” al lui Brahms sau seria „Images” de Debussy, cărora li s-a alăturat „Rapsodia română” de George Enescu.

În preambulul concertului din 16 decembrie, dirijorul Alexandru Solonaru a susținut, în cadrul unui eveniment special, un expozeu având în prim-plan viaţa şi opera lui George Enescu.


LSO este cel mai recent şi prestigios partener al programului de muzică clasică derulat de ICR Londra, iar în cadrul unei recepţii oferite înaintea concertului din 16 decembrie, directorul executiv al orchestrei, Kathryn McDowell CBE, şi directorul interimar al ICR Londra, Magda Stroe, au reiterat, prin alocuțiunile rostite, dorinţa de a extinde şi continua colaborarea celor două instituții.


Programul muzical al ICR Londra pe anul 2018 se va încheia în 30 decembrie, la Wigmore Hall, cu un concert extraordinar în cadrul căruia opt dintre cei mai recunoscuţi interpreţi români de muzică clasică ai momentului - Remus Azoiţei, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Filip Papa, Bogdan Sofei, Ingrid Nicola, Andreea Banciu şi Adrian Mantu, reprezentând cvartetele Ad Libitum, Arcadia şi ConTempo - vor prezenta „Octet-ul” de George Enescu şi „Dansurile româneşti” de Béla Bartók.



Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și despre programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.