- 25 March 2019
- Etichete ICR ICR Stockholm Teatrul Barașeum Camelia Crăciun Hannes Meidal
Institutul Cultural Român de la Stockholm și Ambasada României în Regatul Suediei organizează un eveniment dedicat istoriei teatrului evreiesc din România, plecând de la istoria unei instituții culturale unice în Europa în timpul Holocaustului – Teatrul Barașeum, cu spectacole în limba română interpretate de actori evrei. Teatrul a funcționat din martie 1941 și până în 1944, ca urmare a interzicerii prezenței actorilor evrei pe scenele teatrelor din România, prin măsurile antisemite adoptate în timpul dictaturii antonesciene. În cei aproximativ patru ani de funcționare, au fost puse în scenă peste 40 de spectacole realizate de actori, regizori, compozitori și dramaturgi de mare talent care au intrat în istoria teatrului românesc și internațional.
Astfel, pe data de 25 martie 2019 va avea loc, la sediul institutului, proiecţia unor fragmente din filmul Şi s-au dus ca vântul (r. Radu Gabrea şi Costel Safirman, 2010), urmată de o prelegere a Cameliei Crăciun, istoric literar, conferențiar la Universitatea din Bucureşti și consultant științific la Teatrul Evreiesc de Stat din București. Prelegerea va trata cele mai importante etape din istoria teatrului evreiesc din București, începând de la înființarea Teatrului Barașeum și până în prezent, axându-se asupra perioadei 1941-1944. După prelegere va avea loc o discuție între lectorul dr. Camelia Crăciun și actorul suedez Hannes Meidal, în care aceștia vor dezbate istoria și evoluția teatrului evreiesc modern în contextul societății actuale. Programul va avea loc în limba engleză.
Camelia Crăciun este cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și conferențiar la Secţia de Studii Iudaice a Universității Bucureşti. Camelia Crăciun și-a făcut studiile la Universitatea București, Universitatea Central Europeană din Budapesta și la Oxford Center for Hebrew and Jewish Studies de pe lângă Universitatea Oxford. A obținut titlul de doctor Magna cum Laude din partea Departamentului de Istorie al Universității Central Europene, în 2009, cu o teză despre intelectualii evrei din România din perioada interbelică. Este autoarea mai multor cărți, eseuri și prelegeri pe aceeași temă.
Hannes Meidal, cu care ICR Stockholm a colaborat şi în trecut, este unul dintre cei mai cunoscuţi actori suedezi. Face parte din trupa Teatrului Dramatic Regal, având studii la Academia de Teatru din Stockholm. A colaborat la mai multe teatre suedeze de renume. A făcut, de asemenea, o mulțime de piese de radio, fiind, totodată, activ și ca dramaturg.