- 18 April 2024
- Etichete ICR ECHOES – Festivalul Internațional Aurel Stroe
Institutul Cultural Român susține ECHOES - Festivalul Internațional „Aurel Stroe” ce se va desfășura în perioada 10-12 mai 2024, în Bușteni, Ploiești și București.
Evenimentul își propune să celebreze și să aducă omagiu moștenirii muzicale și culturale lăsate de Aurel Stroe (1932-2008), o personalitate polivalentă – compozitor de muzică contemporană, experimentală, de avangardă; pedagog, filozof, matematician, lingvist, muzicolog; autor al unei opere considerabile. Printre superlativele compozițiilor sale se numără opera „Orestia”, pusă în scenă prima dată în 1979, la Festivalul din Avignon, Franța, de Lucian Pintilie, cu un succes enorm. De asemenea, în cheie interdisciplinară – o trăsătură a gândirii compozitorului –, lucrarea „Arcade” a fost inspirată de opera sculptorului Constantin Brâncuși.
Despre compozitorul Aurel Stroe
Aurel Stroe a început să studieze compoziția încăde la vârsta de 9 ani și a lucrat, în copilărieși în tinerețe, cu muzicieni importanți ai epocii – din România, dar și din străinătate precum Marțian Negrea, Mihail Andricu, Theodor Rogalski, Mauricio Kagel, Karlheinz Stockhausen și Mihail Jora.
A fost distins cu premiul Academiei Române în 1974 și cu Ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze,în 1991. A obținut Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, în 1998, iar în anul 2002 a fost laureat al Premiului Herder în Viena.
Cariera sa îndelungată s-a desfășurat în România, SUA, Franța și în Germania, unde s-a și stins din viața, în 2008. Deși a plecat din România în perioada comunistă, Aurel Stroe nu a încetat să fie cu gândul la țara pe care a lăsat-o în urmă și la studenții care făceau tot posibilul să participe la cursurile sale.
După 1990, a revenit în România și aînceput să organizeze cursuri de vară la Bușteni, locul său de suflet. La acestea au participat muzicieni care formează acum elita muzicii contemporane din România precum Dan Dediu, Sabina Ulubeanu, Maia Ciobanu, Șerban Nichifor, Gabriel Vlădescu, Carmen Stoianov, Petru Stoianov, Smaranda Oțeanu-Bunea, Fred Popovici, Violeta Dinescu ș.a
În 1968, la invitația Guvernului SUA, a vizitat mai multe universități americane pentru a descoperi informații despre muzica asistată de calculator. A fost compozitor rezident în Berlinul de Vest (DAAD), între 1972-1973,și a predat orchestrațieși compoziție la Universitatea din București, precum și la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, Strasbourg, în Darmstadtși Bușteni.
Inițiatoarea festivalului
La 15 ani de la moartea compozitorului, nepoata acestuia, Maria-Clara Brumariu, organizează prima ediție a Festivalului ECHOES, dedicat moștenirii impresionante a bunicului său. Tatăl ei, compozitorul Mihnea Brumariu, a fost discipolul lui Aurel Stroe.
Prin acest proiect se va aduce în atenția publicului naționalși internațional importanța de necontestat a lucrărilor, a gândirii și a talentului de profesor ale marelui compozitor Aurel Stroe. Principalul său interes a fost legat de muzica morfogenetică, dezvoltând compoziții cu mai multe sisteme de acordare considerate paradigme culturale incomensurabile.
Sunt deosebit de emoționată că visul de a crea un festival în memoria bunicului meu se materializează! A fost cu adevărat o personalitate copleșitoare, cu formare enciclopedică și care era înconjurat în permanențăde studenți, discipoli și prieteni. Spre regretul nostru, este mult mai cunoscut și apreciat în afara spațiului românesc, și tocmai din acest motiv mi-am propus să aduc opera lui în atenția publicului de la noi.
Astfel, prin intermediul acestui festival ne dorim săpromovăm muzica contemporană românească la nivel național, iar în anii următori și la nivel internațional. De asemenea, ne propunem să aducem în prim-plan tineri muzicieni români care vor interpreta piesele semnate de Aurel Stroe și apropiații săi pe scene din România și din străinătate.
Avem planuri pentru dezvoltarea festivalului, iar din 2025 acest proiect va reconstitui traseul pe care Aurel Stroe l-a avut în Europași în Statele Unite ale Americii.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care se află alături de mine la prima ediție a festivalului –de la familieși colaboratori, până la sponsori, parteneri și parteneri media. Încrederea lor mă onorează și mă determină săpregătesc totul în cele mai mici detalii. Cu o bucurie imensă, invit publicul la concerte!–a declara Maria-Clara Brumariu, inițiatoarea festivalului.
Reperele primei ediții a festivalului
ECHOES - Festivalul Internațional „Aurel Stroe” se va desfășura anual,în luna mai, o lună aniversară, compozitorul fiind născut în 5 mai 1932.
Prima ediție a festivalului va include trei concerte, în zilele de 10, 11 și 12 mai 2024, în Bușteni, Ploiești și București. Vor fi interpretate lucrări dedicate lui Aurel Stroe și semnate de foști studenți și prieteni, dar și o lucrare de calibru în istoria muzicii contemporane din România – prima Sonată de pian semnată chiar de Aurel Stroe.
Cei trei compozitori care semnează lucrările dedicate sunt discipolii lui: Mihnea Brumariu, IonicăPopși Jonathan Perry.
Programul concertelor
Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 – Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni
Mihnea Brumariu –In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint
Jonathan Parry–The Present
IonicăPop–Portrait
Sâmbătă, 11 mai 2024, ora 12:00 – Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești
Mihnea Brumariu –In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint
Jonathan Parry–The Present
IonicăPop–Portrait
Duminică, 12 mai 2024, ora 18:00 – Institutul Cultural Român din București
Aurel Stroe – Sonata I pentru pian
Mihnea Brumariu –In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint
Jonathan Parry–The Present
Muzicienii
Tinerii muzicieni care vor interpreta lucrările din concerte sunt Ioana Văleanu (marimbă), Andrei Văleanu (clarinet), Andrei Mihail Radu (vioară), Abel Chircă (vioară), Andrieș Cigulea (violă), Csaba Maksay (violoncel) și Luca Pulbere (pian).
Accesul la cele trei concerte este liber, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre festival se pot găsi pe site și pe rețelele sociale –Facebook și Instagram.
*****
Partener principal – Institutul Cultural Român
Ediție desfășuratăsub Patronajul Ambasadei Republicii Federale Germania
Sponsor principal – JTI
Parteneri – Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni, Hotel Alexandros, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, eXpoPrint media, Promobicicleta, SYNC
Parteneri media – TVR Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Klarmedia, Igloo, Arhitectura, Zileși Nopți, Aici a stat, Palindrom.eu, LiterNet, Bookhub.ro