Centrul Naţional al Cărţii al Institutului Cultural Român va participa cu stand propriu la târgul internaţional de carte de la Leipzig în perioada 12 -15 martie 2009. După târgul de carte din noiembrie 2008 de la Viena, Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) participă pentru a doua oară cu stand propriu la un târg internaţional de carte.
La stand va fi prezentată o selecţie din volumele, albumele şi revistele apărute până acum prin programele de finanţare Translation and Publication Support, 20 de autori, Publishing Romania, o selecţie de albume editate de către editura ICR, precum şi broşuri şi materiale promoţionale de prezentare ale programelor şi proiectelor derulate de Institutul Cultural Român.
Centrul Naţional al Cărţii va organiza şi susţine participarea a doi autori români în cadrul manifestărilor internaţionale din cadrul acestui târg, reunite sub titlul Leipzig liest (trad. Leipzig citeşte):
Sâmbătă, 14 martie, de la ora 15.00 la Forum International (Hala 4, stand B600), Petru Cimpoeşu va citi un fragment din Christina Domestica şi vânătorii de suflete. Lectura în limba germană şi moderarea va fi asigurată de Ernest Wichner (autor, traducător, director Literaturhaus Berlin). Duminică, 15 martie, de la ora 12.00 la Forum International (Hala 4, stand B600), Radu Paraschivescu va citi un fragment din Ghidul nesimţitului. Lectura în limba germană şi moderarea va fi asigurată de Ernest Wichner (autor, traducător, director Literaturhaus Berlin) .
Adresa standului CENNAC: hala 4, D501.
Mai multe detalii privind târgul internaţional de carte de la Leipzig şi programul de lecturi din cadrul Leipzig liest găsiţi pe site-ul www.leipziger-buchmesse.de
Contact:
Serviciul de presă al ICR, tel. : 031 71 00 622
e-mail : biroul.presa@icr.ro
sau
Corina Bernic, tel: 031 71 00 664
email : corina.bernic@icr.ro