










Institutul Cultural Român de la Lisabona va inaugura în data de 6 octombrie 2016, ora 19.00, la sediul său din Rua do Barão nr. 10, expoziția „Azulejo, în viziunea artiștilor români", alcătuită din lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică și fotografie, ale unor artiști români consacrați sau în curs de afirmare.
Prin intermediul acestei expoziții, ICR Lisabona propune publicului portughez (după modelul inaugurat în 2014 prin care s-a realizat expoziţia „Măştile poetului" - omagiu pentru Fernando Pessoa) un nou dialog între cele două culturi de la extremele latinităţii. De această dată, un element aparţinând patrimoniului istoric, fundamental pentru înţelegerea fenomenului artistic portughez, este revizitat de artiştii români într-o manieră contemporană, la care vor adăuga propriile viziuni şi sensibilităţi.
Pe simeze se vor afla mai mult de 70 de lucrări în tehnici foarte diverse, propuse de aproape de 60 de plasticieni din toate domeniile artistice. Vernisajul va avea loc în prezența Corinei Duma, curatoarea expoziției și a lui Alexandre Nobre Pais, curator la Museu Nacional do Azulejo și istoric de artă portughez, care va realiza o vizită ghidată a expoziției.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 31 octombrie 2016, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-17.00.