În finala concursului naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România”, ediţia 2014, au rămas 39 de titluri, selectate din 196 de cărţi înscrise în competiţie de editurile, graficienii sau designerii de carte din România şi Republica Moldova. Anunţarea premiilor va avea loc pe 6 octombrie 2014, la UNAgaleria din Bucureşti. Institutul Cultural Român este partener al concursului, oferind Premiul pentru un tânăr designer.
Juriul a evaluat cărţile înscrise ţinând cont de raportul dintre tema sau natura cărţii, intenţia concepţiei vizuale și realizarea/ manifestarea acestora în produsul finit. Criteriile de jurizare includ concepţia grafică, designul micro și macrotipografic, oglinda paginii și așezarea în pagină, prezentarea cărţii (raportul dintre designul copertei, supracopertei și interiorului), calitatea producţiei (alegerea suportului, imprimarea, legătoria, alte finisaje și tehnici). Din juriu au făcut parte: Corinne Trovarelli (preşedinte), Arina Stoenescu, Timotei Nădășan, Daniela Chiorean, Alexe Popescu, Anca Mihuleț și Mihaela Paraschivu. LISTA FINALIȘTI
„Anul acesta am avut cea mai efervescentă jurizare din ultimii 3 ani. În comparație cu edițiile anterioare, au fost înscrise mai multe cărți cu un grad crescut de originalitate, realizate în condiții grafice bune, am avut o competiție mult mai strânsă, iar membrii juriului au dezbătut îndelung cărțile alese ca finaliste. Rămân, în continuare, câteva erori simptomatice în realizarea graficii de carte și printre acestea membrii juriului au punctat destul de frecvent greșeli de tipografiere - de aranjare a textului în pagină, de selecție a tipului de literă și altele de acest tip. De altfel, acest termen „tipografiere”, nici nu prea există în vocabularul nostru... ne-am bucurat când Arina Stoenescu ni l-a propus, în cursul jurizării. Impresia generală este că avem cărți mai frumoase și mai multe cărți remarcabile concepute și executate în România.” spune Adina Pașca, coordonator al proiectului.
Imagini din timpul jurizării de la sediul ICR şi lista completă a cărţilor selectate pot fi consultate pe www.celemaifrumoasecarti.ro. Printre acestea se numără atât cărţi realizate de edituri prestigioase, cât şi titluri publicate de edituri mici sau chiar de către autori.
Proiectul cultural este organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură şi este finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Premiile vor fi anunțate la gala de premiere care are loc la vernisajul expoziției „Cele mai frumoase cărți din România” 2014, în data de 6 octombrie, ora 19.00, la UNAgaleria, București.
Toate cărţile finaliste vor fi prezentate publicului în expoziţia deschisă în perioada 6-17 octombrie 2014.
Organizator: Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură
Proiect cultural finanțat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Parteneri: Institutul Francez din București, UNARTE, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociația Idioma, Cărtureşti, Global Mindscape, Arta Grafică, Agressione, Sappi, Asociația Da’ De Ce,
Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Liternet, Dilema Veche, 24 FUN, Modernism, Hyperliteratura, Igloo, Agenţia de carte, Bookaholic, Librăria Kyralina, B24kids, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro.