Sezonul de film românesc de la British Film Institute: „Revoluția…” continuă!

Sezonul de film romanesc de la British Film Institute Revolutia continua!

Ampla retrospectivă dedicată filmului românesc în capitala britanică, „Revoluție în realism", organizată de Institutul Cultural Român din Londra și British Film Institute (BFI), numără deja 12 zile, 33 de proiecții și mai multe evenimente speciale (conferințe, discuții cu publicul, expoziție) care au atras în sălile marelui centru cinematografic de pe malul Tamisei peste o mie de cinefili.   

Cel mai vizionat producții cinematografice a fost până acum „Aferim!" (2015) al regizorului Radu Jude. Organizatorii i-au rezervat, pe lângă seara de gală din deschiderea sezonului, o săptămână întreagă de rulare. Critici cu notorietate au recomandat filmul, caracterizându-l în termenii cei mai măgulitori: „de neratat" (Mark Kermode, The Observer, BBC), „un alt tip de cinema românesc decât cel pe care credeți că îl cunoașteți", „impresionant" (Jonathan Romney, The Independent, Screen International), „uimitor" (Peter Bradshaw, The Guardian), „unul dintre cele mai bune filme ale anului" (Nick James, Sight & Sound).   

Începând de luni, se desfășoară și secțiunea specială dedicată regizorului Cristi Puiu, care cuprinde toate scurt- și lungmetrajele pe care proaspătul laureat al Trofeului Transilvania 15 (TIFF) le-a realizat până acum.  Cristi Puiu a fost declarat de criticul Geoff Andrew unul dintre cei mai influenți cineaști contemporani. „Marfa și banii" (2001), „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea" (2004), „Moartea domnului Lăzărescu" (2005), „Aurora" (2010), „Trei exerciții de interpretare" (2013) și „Spectrul Europei" (2014, contribuția regizorului român la producția-portmanteau „Podurile din Sarajevo"), vor putea fi vizionate de publicul britanic.  

Printre filmele prezentate pe parcursul întregii luni se mai numără „A fost sau n-a fost?" (r. Corneliu Porumboiu, 2006), „După dealuri" (r. Cristian Mungiu, 2012), „De ce eu?" (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Eu când vreau să fluier, fluier" (r. Florin Șerban, 2010), „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" (r. Cristian Mungiu, 2007), „Hârtia va fi albastră" (r. Radu Muntean, 2006), „Felicia, înainte de toate" (r. Melissa de Raaf și Răzvan Rădulescu, 2009), „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" (r. Andrei Ujică, 2010), „Crulic - Drumul spre dincolo" (r. Anca Damian, 2011), „Poziția copilului" (r. Călin Peter Netzer, 2013), „Un etaj mai jos" (r. Radu Muntean, 2015). 

În program figurează și două premiere: „Orizont" de Marian Crișan și „Autoportretul unei fete cuminți" de Ana Lungu, cu participarea celor doi regizori. 

Pentru a completa această panoramă a filmului românesc care acoperă mai bine de un deceniu, între 7 și 14 iulie, ICR Londra va mai prezenta filmele „California Dreamin'" (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca" (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic" (2011), în regia lui Adrian Sitaru.    La „Cinemateca românească" de la ICR Londra au putut fi vizionate și câteva dintre filmele precursorilor așa-numitului Nou Val al filmului românesc: „Concurs" (1982), în regia lui Dan Pița, „Reconstituirea" (1968), în regia lui Lucian Pintilie, „Secvențe" (1982), în regia lui Alexandru Tatos, și „È pericoloso sporgersi" (1993), în regia lui Nae Caranfil.     


„Revoluție în realism" este un program realizat și co-curatoriat de către Institutul Cultural Român din Londra împreună cu British Film Institute (BFI), cu sprijinul Vodafone România, DNS Associates, BlueAir, Eastlines-coletărie cu discount și al Festivalului de Film Istoric de la Râșnov. 

Partener instituțional: Ambasada României la Londra. Organizatorii adresează mulțumiri speciale lui Sir George Iacobescu CBE, Președinte al Canary Wharf Group, pentru ajutorul acordat. 

Ospitalitate: Cramele Recaș și Bere Timișoreana.                         

Pentru mai multe detalii despre proiectul „Revoluție în realism", relatări și fotografii de la evenimente, vă invităm să urmăriți film.icr-london.co.uk, www.icr-london.co.uk și www.facebook.com/ICRLondon.

Album foto: www.facebook.com/ICRLondon/photos/