- 8 March 2019 - 4 April 2019
- Taggar Icr Icr viena Metro KinoKulturhaus
Cinematograful de artă Metro KinoKulturhaus
din Viena prezintă în perioada 8 martie – 4 aprilie 2019 o retrospectivă
a filmului românesc în Austria, ce cuprinde într-o formă concentrată bogăţia
şi diversitatea creaţiei cinematografice din ultimii 60 de ani. Proiectul este
organizat de Arhiva de filme a Austriei şi de Muzeul filmului din Viena în colaborare
cu Institutul Cultural Român de la Viena şi cu sprijinul Centrului Naţional al
Cinematografiei, al Arhivei Naţionale de Filme din România şi al Ambasadei
României la Viena. La deschiderea evenimentului vor fi
prezenţi regizoarea Alexandra Bălteanu şi cineaştii Andrei Gorzo şi Veronica
Lazăr, care
vor participa la câteva proiecţii de film, urmate de sesiuni
de întrebări şi răspunsuri.
Retrospectiva filmului românesc în Austria prezintă o selecţie de producţii realizate în perioada 1957-1988, dar şi câteva lungmetraje realizate şi premiate în perioada 2005-2018, precedate de scurtmetraje ale regizorilor Noului val. Selecţia aparţine Cinematecii vieneze şi se desfăşoară după următorul program:
· 8.03, 21.03: Duminică la ora 6,1966, Lucian Pintilie, 83 min, urmat de 17 minute întârziere 2002, Cãtãlin Mitulescu;
· 8.03, 18.03: Vânătoare, 2016, Alexandra Bălteanu;
· 9.03: Secvenţe, 1982, Alexandru Tatos;
· 9.03: Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, 2018, Radu Jude;
· 10.03, 22.03: 100 de lei, 1973, Mircea Săucan, urmat de de O zi bună de plajă, 2008, Bogdan Mustaţă;
· 11.03: A fost sau n-a fost?2006, Corneliu Porumboiu;
· 13.03, 28.03: Vânătoarea de vulpi, 1980, Mircea Daneliuc, urmat de Parabellum, 2018, Andrei Creţulescu;
· 13.03: Lampa cu căciulă, 2006, Radu Jude; Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, 2004, Cristi Puiu; Chefu’, Adrian Sitaru, 2012; Marilena de la P7 2006, Cristian Nemescu;
· 21.03: Touch Me Not, 2018, Adina Pintilie;
· 22.03, 3.04: Nunta de piatră,1973, Mircea Veroiu/Dan Pița, urmat de de O noapte în Tokoriki, 2016, Roxana Stroe;
· 23.03, 4.04: Reconstituirea, 1970, Lucian Pintilie;
· 23.03, 29.03: O lacrimă de fată, 1980, Iosif Demian, precedat de Trece şi prin perete, 2014, Radu Jude;
· 27.03: Croaziera, 1981, Mircea Daneliuc;
· 30.03: S-a furat o bombă, 1961, Ion Popescu-Gopo,precedat de 7 arte, 1958, Ion Popescu-Gopo şi urmat de Telefonul, 2018, Anca Damian;
· 30.03: Moromeţii, 1987, Stere Gulea;
· 31.03: Moartea domnului Lăzărescu, 2005, Cristi Puiu;
· 3.04: Meandre, 1967, Mircea Săucan, precedat de Casa de pe strada noastră 1957, Mircea Săucan;
· 4.04: De ce trag clopotele, Mitică?, 1981, Lucian Pintilie.