Respectul nu poate fi condiționat, concluzia dezbaterii ICR la Bookfest

Prof. univ. Adrian Mihalache și prof. univ. Victor Ivanovici au atras un public numeros în penultima zi a BOOKFEST 2019 printr-o discuție savuroasă despre semnificația respectului în dezbaterea cu tema „ Respectul față de sine, respectul față de ceilalți”.

Dezbaterea a avut loc cu ocazia lansării a numărul 109 al revistei Lettre Internationale, editată de ICR.

„Nu suntem obligați să ne stimăm părinții” afirmă Adrian Mihalache

Pornind de la poruncile biblice, dialogul a stârnit discuții aprinse pe tema nuanțelor legate de ceea ce înseamnă stimă și ceea ce înseamnă respect. Putem să nu-i stimăm pe părinți atunci când nu au grijă de copiii lor, spre exemplu, dar suntem obligați să-i respectăm. De aici și distincția dintre respect și stimă. „În lipsa stimei, mai poate respectul supraviețui?”, a întrebat Ivanovici. ”Da, cred că da, pentru că respectul este legat de existență, respectăm tot ceea ce este ființă umană, tot ceea ce este viu, în timp ce stima nu este legată de existența propriu zisă, ci este legată de performanță, stimăm pe cel care se dovedește un om eminent”, a răspuns prof. univ. Mihalache.

Drepturile omului versus drepturile animalelor

Până și cel mai mic fir de iarbă ar trebui să aibă parte de respect, discuția mergând până la drepturile plantelor, lege care încă nu se aplică în România. „Dragostea de animale este un alibi pentru a nu iubi omul ”, a provocat  profesorul Victor Ivanovici, parafrazându-l pe Sartre din celebra polemică cu Marguerite Yourcenar, cea care era de părere că „ nemila față de animale, lipsa de respect și sadismul față de animale sunt preludiul torturii ființei omenești”.

„Trebuie să recunoști în celălalt umanitatea pe care ți-o recunoști și ție”, a mai afirmat Ivanovici, citându-l pe Kant .

Cei doi profesori universitari și-au continuat discuția subliniind faptul că rolurile pe care o persoană le joacă în ierarhia socială o fac să pretindă stimă sau respect din partea celorlalți. „Diferența dintre o ducesă și o florăreasă nu constă în cum vorbește ea, ci în cum i se adresează ceilalți”, a spus amuzat Mihalache despre felul în care reușim să ne identificăm cu rolul pe care îl jucăm.

Omul are drepturi chiar dacă nu-și îndeplinește obligațiile față de putere

„Respectul față de demnitatea umană nu poate fi condiționat de respectarea de către om a unor obligații față de structurile în care este angrenat”, a susținut Mihalache.”Respectul să nu depindă de îndeplinirea unor obligații, de validarea unor instanțe care să confirme respectul”, a mai conchis profesorul Mihalache, în condițiile aparițieipe piața muncii a fractalizării și a holocrației, în care relațiile devin mai mult orizontale.

Dezbaterea s-a terminat cu ideea că, adesea, respectul se confundă cu stima și că stima de sine trece prin ceilalți și că este întotdeauna relativă.

Lettre Internationale, publicația de suflet a ICR

De-a lungul anului 2018, în care a fost celebrat Centenarul Marii Uniri, istoricul Șerban Pavelescu a publicat în paginile revistei o serie de articole în care a analizat evenimentul și consecințele lui. El încheie, astfel, acest ciclu cu eseul care deschide numărul de față. De asemenea, Lesley Chamberlain ne oferă o foarte interesantă analiză a ecourilor pe care le-a avut revoluția rusă din 1917 în mediile intelectuale britanice ale epocii iar Dan Ciachir îl evocă în culori calde pe patriarhul Iustin Moisescu și îl prezintă ca pe „un om frământat”, dispus la compromisuri, dar care nu și-a pătat niciodată onoarea.

La rubrica Idei filozofice, Pierre Rosanvallon subliniază importanța ideilor filozofice ale lui Claude Lefort în înțelegerea fenomenului „mai 1968” și mai ales rezonanța lor astăzi.

Filosoful Bruno Latour, într-un alt articol, organizează „expoziții de reflecție”, expoziții despre gândire, dar în sensul unui „experiment de gândire”. În loc să scrie o carte, filosoful se exprimă prin selecția de imagini pe care le propune publicului.

Mario Vargas Llosa este de fiecare dată interesant atunci când ia în discuție, dintr-un punct de vedere nou, cărți aparent binecunoscute sau figuri intelectuale care păreau definitiv clasate. În eseul său despre Ortega y Gasset, publicat în paginile revistei, scriitorul arată cât de eronată este poziționarea acestuia, simplistă, de partea grupărilor conservatoare. Războiul Civil din Spania, cei 40 de ani de dictatură ai lui Franco şi avântul doctrinelor marxiste şi revoluţionare, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în Europa şi America Latină, l-au aruncat pe nedrept în podul cu vechituri, sau, şi mai rău, l-au răstălmăcit şi l-au prefăcut în punct de referinţă al gândirii conservatoare.În plus, tezele „capitalismului estetic”, pe care Rodica Binder le analizează cu pertinență, își relevă pe deplin interesul.

O importantă miză politică a zilelor noastre o constituie tendințele separatiste din diverse regiuni ale lumii. La rubrica Politice, Françoise Albertini, împreună cu doctoranzii săi, a răspuns invitației noastre de a scrie un articol despre mișcarea corsicană de independență, în comparație cu aceea, mai vehementă, din Catalonia. Lucrarea a fost publicată alături de eseul lui Miguel Gallego Roca privind sensul actual al identității culturale și politice spaniole.

Secțiunea Artese deschidecu eseul lui Isabelle Jéhanno, artist plastic, care urmează trasee capricioase literare și picturale, pentru a dezvălui fragilitatea și labilitatea noțiunii de gen (masculin sau feminin deopotrivă), continuă cu Iolanda Malamen, cu empatia ei artistică remarcabilă, oferă un portret al pictorului Horia Bernea, ale cărui lucrări ilustrează și copertele numărului nostru iar Daniel Sur ne orientează în zona artei post-umaniste.

Toto aici, Mihai Plămădeală scrie despre delicata și imprevizibila artă a ceramicii, așa cum este ea practicată de Maria Cioată.

O trecere către cea de-a șaptea artă se face prin articolul Deliei Enyedi despre artiștii originari din Transilvania, care au făcut o carieră cinematografică internațională.

La secțiuneaBiblioteca Lettre, textele lui Constantin Abăluță, Radu Aldulescu și Dragomán György sunt exemplare pentru arta literară care rămâne mereu vivace și aspiră să intre în canon..