- 30 May 2007 - 30 May 2007
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Fundatia Arta Vizuala
Miercuri, 30 mai 2007, de la ora 17,30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) vor avea loc lansarea enciclopediei etnoculturale CD-ROMania şi proiecţia filmului documentar Drăguş 2x40, în regia lui Titus Muntean. Dublul eveniment este organizat de Fundaţia Arte Vizuale şi Institutul Cultural Român.
CD-ROMania - o enciclopedie etnoculturală este un proiect conceput şi iniţiat de Fundaţia Arte Vizuale în anul 1997, cu scopul de a oferi o privire de ansamblu asupra moştenirii culturale a României. Coordonatorul proiectului este regizorul şi producătorul Vivi Drăgan Vasile, directorul Fundaţiei Arte Vizuale. Pentru realizarea enciclopediei etnoculturale, realizate sub forma unui ghid interactiv trilingv (român–englez–francez), s-au folosit materiale documentare aparţinând Bibliotecii Academiei Române, Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu", Muzeului de Etnografie din Braşov, Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale "Astra" din Sibiu, Muzeului Agriculturii din România şi Muzeului de Etnografie al Maramureşului.
Enciclopedia CD-ROMania va fi prezentată de Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.
Filmul documentar Drăguş 2x40, în regia lui Titus Muntean, este o producţie a Fundaţiei Arte Vizuale. Cu o durată de 26 de minute, filmul reia experienţa începută de echipa sociologului Dimitrie Gusti, autor, în anul 1929, al primului documentar ştiinţific din România, în satul Drăguş, de la poalele Făgăraşului. După 40 de ani, în vremea lozincilor comuniste, studioul „Sahia" filmează în acelaşi sat, folosind comparaţia ca platformă pentru ideea „noului sat românesc", inevitabil fericit, în bunăstare şi plin progres. La aproape 80 de ani de la filmul lui Dimitrie Gusti, în urma unui război mondial, instaurării şi apoi căderii comunismului, realizatorii filmului Drăguş 2x40 încearcă să afle cum arată satul în zilele noastre. Lucrurile sunt mai puţin simple decât par.
Titus Muntean a mai regizat lungmetrajul Examen (2003) şi serialul de televiziune Lombarzilor 8 (2006).
La proiecţia filmului va vorbi regizorul Alexandru Solomon.
Accesul publicului este liber.