- 1 September 2020
- Etichete ICR ICR Lisabona Ziua Romaniei Bienala Internationala de Arte de la Cerveira Mircea Roman
Participarea României la cea de-a XXI-a ediție a Bienalei Internaționale de Arte de la Cerveira, cel mai vechi eveniment de acest tip cu funcționare neîntreruptă din Portugalia, va fi marcată sâmbătă, 5 septembrie, prin organizarea unei zile dedicate țării noastre.
Evenimentele programate în cadrul Zilei României vor începe la ora 10.00 cu atelierul „Tehnici și materiale pentru sculptura în lemn”, susținut de sculptorul Mircea Roman în fața publicului prezent. La ora 16.00, în Auditoriul Forumului Cultural din Cerveira, va avea loc proiecția filmului „Duhul lăzilor trup” al regizorului Francisc Mraz, urmată, de la ora17.00, de o discuție cu Mircea Roman, condusă de curatoarea Helena Mendes Pereira. Dezbaterea va avea loc în jurul temei„Între sacru și martiriu: conexiuni româno-portugheze”/„Entre o grotesto e o sagrado: conexões entre Portugal e Roménia”.Inaugurarea lucrării „Sfântul Sebastian”, realizată de Mircea Roman special pentru a fi expusă la Bienala de la Cerveira, va avea loc pe „Scena Artelor”, de la ora 18.00.
Ziua României se va încheia cu recitalul pianistului Nicolae Dumitru, care va avea loc tot la Auditoriul Forumului Cultural din Cerveira începând cu ora 19.00. În cadrul Bienalei, mai este expusă și o lucrare a pictoriței Florentina Voichi.
„Sunt eminamente atemporale şi libere de erezia post-modernismului şi de tacticile şocante ale prea multor artişti contemporani care se lasă prea uşor influenţaţi de mişcările artistice la modă. Priviţi cu atenţie sculpturile lui Mircea Roman şi o să descoperiţi dragostea sa pentru cioplitul şi pictarea lemnului în milenara manieră tradiţională a artei româneşti”, susține criticul de artă Richard Demarco despre lucrările lui Mircea Roman.
Mircea Roman este unul dintre cei mai importanți sculptori români contemporani. Format la Cluj în anii ’80, Mircea Roman este renumit pentru lucrările sale iconice, distinctive prin personajele hibrid-umane, arhaice și totodată moderne, și prin tehnica sa specifică de lucru în lemn și bronz. În 1992, câștigă Marele Premiu la premiu la Trienala de la Osaka, devenind astfel singurul sculptor român care, până în prezent, a luat această distincție la importantă competiție artistică internațională menționată.
Nicolae Dumitru a studiat pianul la Academia Rusă de Muzică „Gnessin“, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov, sub conducerea căruia şi-a desăvârșit şi studiile postuniversitare. În perioada petrecută străinătate, a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova, al Filarmonicii de Stat din Chișinău şi al Filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în ţară, din ianuarie 2002 şi până în prezent, a evoluat pe scenele principalelor filarmonici din ţară.
Bienala de Artă Contemporană de la Vila Nova da Cerveira este cea mai prestigioasă manifestare internațională de arte plastice și vizuale contemporane din Portugalia, având 42 de ani de funcționare neîntreruptă. Organizatoarea manifestării, Fundația Bienal da Cerveira a primit Premiul „Cel mai bun muzeu portughez” pentru anul 2019, acordat de Asociația Portugheză de Muzeologie (APOM).