Participarea României la Târgul Internațional de Carte TUYAP, Istanbul, 2023

Ministerul Culturii din România în colaborare cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul va susține participarea României la cea de-a 40-a ediție a Târgului Internațional de Carte TUYAP, care se desfășoară în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie 2023, în metropola turcă.

Potrivit calendarului de evenimente, duminică, 29 octombrie 2023, se va desfășura un eveniment literar în zona Salonului Internațional al târgului dedicat literaturii pentru copii, cu scopul de a promova literatura română contemporană, în prezența scriitoarei Mihaela Coșescu și a poetului Mihai Firică,fiindmoderat și tradus în limba turcă, de către Alina Feyrouz.

Participarea țării noastre la acest prestigios târg de carte va continua în ziua de luni, 30 octombrie 2023, când va fi prezentat volumul de poezie "Limba șarpelui călător / Gezgin Yılanın Dili", Editura Şiirden Yayincilik, 2023, în prezența autorului și a traducătorului volumului, Ersin Engin. De asemenea, în aceeași zi, scriitoarea Mihaela Coșescu va prezenta publicului turc cărțile sale, sub titlul "Povești din inimă".

În cursul zilei de marți, 31 octombrie 2023, va avea loc un eveniment special pentru copii, un atelier de lectură condus de scriitoarea româncă invitată la Fatih İslam Seçen Bilim ve Sanat Merkezi, la care vor participa copii din ciclul primar, însoțiți de