- 28 February 2019
- Etichete Icr Icr berlin Catalin mihuleac
Joi, 28 februarie 2019, ora 19.00, scriitorul ieșean Cătălin Mihuleac deschide un dialog cu publicul la sediul ICR Berlin, pornind de la romanul „America de peste pogrom” («Oxenberg & Bernstein»), tradus în germană de Ernest Wichner și salutat la superlativ de critica germană în decursul anului trecut.
Romanul este provocator și extrem de solicitant emoțional, nu atât prin limbajul frust, cât mai ales prin decizia de a aborda subiectul pogromului de la Iași, din 29 iunie 1941. Tema căreia autorul a fost determinat să i se dedice, după cum el însuși mărturisește, a presupus o formă severă de disciplină și expunere, cititorul fiind confruntat cu o lectură dificilă. Din această tensiune, probabil necesară, se naște o reală comunicare și o mai nuanțată înțelegere.
Autorul se declară deschis interogațiilor, mărturisirilor despre parcursul său de scriitor. Câteva fragmente din roman vor fi citite și interpretate în limba originală și în traducere germană de actrița Monica Broos.
Cătălin Mihuleac este un cunoscut prozator şi dramaturg român al momentului. Ultimele sale patru volume, incluzîndu-l şi pe cel de faţă, sunt apărute sub egida Editurii Cartea Românească. Primul, Zece povestiri multilateral dezvoltate, apare în anul 2010. Urmează Aventurile unui gentleman bolşevic (2012), America de peste pogrom (2014) şi Ultima ţigară a lui Fondane (2016), pentru care a primit Premiul pentru Proză, pe anul 2016, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Ultimele două titluri fac parte dintr-un proiect mai amplu al autorului, ce are drept scop restituirea literară a multiplelor faţete ale istoriei evreilor din România.
Mai multe informații despre programul ICR Berlin aici: https://www.icr.ro/berlin