- 24 October 2023
- Etichete ICR; (un)MASKed; Festivalul International MERIDIAN
Institutul Cultural Român oferă publicului bucureştean spectacolul inedit de muzică contemporană şi dans contemporan (un)MASKed care va deschide cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional MERIDIAN în data de 5 noiembrie 2023, la Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 17:00. Intrarea este liberă.
A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, se va desfăşura între 5 şi 12 noiembrie 2023, sub tema „PERSONA”, în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi. Programul festivalului MERIDIAN – PERSONA pregăteşte, ca în fiecare an, un festin sonor eclectic: expoziție itinerantă de măşti cântătoare, concerte camerale, dans contemporan, live electronics, bal mascat performativ, recital de bisuri, teatru instrumental, teatru Nō, concert în Ateneu şi concert în bar, ansamblu coral şi jazz-rock.
În deschiderea Festivalului Meridian 2023, pe 5 noiembrie, spectacolul modular de muzică și dans (un)MASKed va prezenta, în premieră absolută, patru creații muzical-coregrafice concepute în jurul tematicii acestei ediții a festivalului, PERSONA: explorarea măştilor, cu toată simbolistica asociată lor, de la masca socială la cea teatrală, de la transformare la protecție, de la magie la ludic sau la dramă, de la epiderma aparenței la accesarea esenței ascunse.
Astfel, Ansamblul FLAUT POWER, avându-l ca dirijor, solist şi povestitor pe carismaticul flautist Ion Bogdan Ștefănescu, va aduce la viață muzicile compuse de Gabriel Mălăncioiu, Mihai Măniceanu, Doina Rotaru şi Adrian Iorgulescu, în colaborare cu coregrafele Cristina Lilienfeld, Vava Ștefănescu, Smaranda Găbudeanu şi Andreea Tănăsescu.
Dacă Gabriel Mălăncioiu porneşte în „Dancing Enneagram” de la măştile prin care vedem lumea în baza tiparelor care acționează asupra corpului fizic (furie), a corpului mental (frică) și a celui emoțional (isterie), Mihai Maniceanu reinterpretează sonor, în „Mopeteiana”, „Poemul cu masca pe figură” de Mircea Ivănescu şi alter egoul acestuia, Mopete. „Beyond the Masks” a Doinei Rotaru propune trei „scene-vis” care poartă un personaj imaginar printr-un vârtej imploziv de emoții, de la angoasa care marchează terifiantele evenimente sociale ale momentului, la evadarea în lumea copilăriei şi, apoi, în cea onirică. În final, Adrian Iorgulescu reinterpretează, cu umorul profund care îi este caracteristic, vechea poveste a luptei între Bine şi Rău, având ca personaje fluieraşii (flautele), zmeul (trombonul), un duplicitar (percuția) şi povestitorul (Ion Bogdan Ștefănescu) într-o „Altă poveste” – de fapt, mereu aceeaşi, mereu (re)inventată.
Vor dansa, transfigurând sunetul în gest, Cristina Lilienfeld, Carmen Coțofană, Alexandra Mihaela Dancs, Vava Ștefănescu, Smaranda Găbudeanu, Anca Stoica, Anastasia Preotu, Alyssa Marie Andreescu Lazăr şi Dorel Lupașcu.
Ansamblul FLAUT POWER este alcătuit din studenți şi doctoranzi ai Universității Naționale de Muzică din Bucureşti: Carla-Maria Stoleru, Salomeea-Lois Bodea, Mariia Velia, Ştefana Ghinea, Mihai Vaida, Anxhelo Naqullari şi Liviu-Lucian Albu. Li se alătură invitații speciali Ionuț Păduraru – trombon şi Vlad Polgar – percuție.
Programul complet al Festivalului MERIDIAN poate fi accesat aici.
Festivalul Internațional MERIDIAN este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii şi sprijinit de Institutul Cultural Român.
Organizator: Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – prin SNR-SIMC
Parteneri: Universitatea Națională de Muzică din România, Forumul Cultural Austriac, Asociația Art&Co, Institutul „Adam Mickiewicz”, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național – Republica Polonă, Institutul Polonez Bucureşti, IGNM Austria, Ministerul Federal al Artelor, Culturii, Serviciului Public și Sportului – Austria, Pro Helvetia, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, UCIMR, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, Goethe-Institut Bucureşti, ARFA, I-auzi una, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Liceul de artă „Ion Vidu” din Timișoara, Universitatea de Vest – Facultatea de Muzică şi Teatru din Timişoara
Parteneri media: RRC, RRM, CIMRO, BookHub, Actualitatea Muzicală
Director artistic MERIDIAN 2023 PERSONA: Diana Rotaru
Imaginea MERIDIAN 2023 PERSONA este creată de ORDOETCHAO Studio.