ICR Budapesta a sărbătorit ”Ziua Europeană a Limbilor”

La 26 septembrie 2013 „Ziua Europeană a Limbilor” a fost sărbătorită de Institutul Cultural Român Budapesta, parte a Clusterului EUNIC Ungaria, alături de alte institute culturale ale ţărilor membre EUNIC, ambasade acreditate la Budapesta, precum şi ONG-uri partenere ale Clusterului, reprezentând peste 20 de instituţii. Evenimentul cultural intitulat „European Languages Cocktail Bar” a marcat această sărbătoare printr-o serie de activităţi ce s-au desfăşurat la bordul Clubului ”Vapor A38”, în scopul promovării diversităţii lingvistice europene.

Astfel, la 26 septembrie 2013, cu începere de la ora 16.00 Institutul Cultural Român Budapesta a deschis pe puntea vaporului un stand, unde s-au desfăşurat activităţi de iniţiere în limba română, jocuri lingvistice şi dialoguri cu vorbitori nativi.

Pe agenda acestui eveniment au mai figurat un joc online tip întrebare-răspuns, o masă a celebrităţilor, unde participanţii au putut intra în dialog cu aceştia şi două concursuri de postere dintre care unul organizat în şcoli şi altul deschis tuturor participanţilor. Au fost oferite premii pentru votanţii de pe reţeaua de socializare ”Facebook” (https://www.facebook.com/EUNIC.ELCB), iar Institutele culturale au oferit şi ele premii speciale.

”Ziua Europeană a Limbilor” s-a încheiat cu un concert susţinut de grupul „Budapest Bar”.

EUNIC este un parteneriat european al institutelor naţionale de cultură care investesc în proiecte culturale transnaţionale. În prezent, în cadrul EUNIC se regăsesc 30 de organizaţii din 28 de state membre ale Uniunii Europene.