Institutul Cultural Român organizează la Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti întâlniri cu tineri născuţi în 1989, invitaţi să participe la proiectul european Generaţia '89. Desfăşurat sub patronajul scriitorului şi omului politic ceh Vaclav Havel, proiectul vizează crearea unei platforme de comunicare pe teme europene. Data limită pentru depunerea candidaturii este 10 februarie 2010. Participanţii selectaţi se vor întâlni, în aprilie, la Bruxelles, Bucureşti, Praga şi Varşovia, iar o declaraţie comună redactată în urma întâlnirilor va fi prezentată, în iunie, la Bruxelles, reprezentanţilor Uniunii Europene. Proiectul Generation 89 este dezvoltat în 9 ţări europene de EUNIC Praga, EUNIC Varşovia, EUNIC Bruxelles şi EUNIC Bucureşti şi este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul « Europa pentru cetăţeni ».
Prezentarea proiectului va fi urmată, în fiecare din cele cinci oraşe universitare, de proiecţia filmului Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, în regia lui Cătălin Mitulescu.
Accesul este liber.
PROGRAM
Cluj-Napoca
12 ianuarie, ora 18.00, Casa de Cultură a Studenţilor, sala Europa
Între 11 şi 13 ianuarie 2010, Institutul Cultural Român, cu ajutorul AIESEC Cluj-Napoca şi al Societăţii Studenţilor Europenişti, a prezentat studenţilor din Cluj proiectul „Generaţia 89".
Deşi se apropie sesiunea de iarnă, marţi, 12 ianuarie, aproximativ 50 de tineri au fost prezenţi la Casa de Cultură a Studenţilor, „Sala Europa" şi au asistat la proiecţia filmului „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" şi la prezentarea „Generaţiei 89".
Proiectul EUNIC a mai fost prezentat studenţilor născuţi în 1989 la Facultatea de Studii Europene şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai". Tinerii au fost receptivi la temele proiectului şi s-au arătat interesaţi de ocazia de cunoaşte şi de a lucra cu colegii din alte ţări europene.
Timişoara
13 ianuarie, ora 18.00, Aula Magna a Universităţii de Vest Sponsor:
Iaşi
19 ianuarie, ora 18.00, Goethe Institut
Sibiu
26 ianuarie, ora 18.00, Amfiteatrul Facultăţii de Inginerie
Bucureşti
2 februarie, ora 18.00, Reprezentanţa Comisiei Europene în România (Str. Vasile Lascăr 31)