Filmul „Maria, Regina României“, la Festivalul Filmului European din Singapore, cu sprijinul ICR

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului Filmului European din Singapore (EUFF), proiect organizat de Delegația Uniunii Europene în Singapore în parteneriat cu misiunile diplomatice ale statelor europene acreditate (atât membre UE cât și non-UE), se desfășoară în perioada 23 aprilie – 25 mai 2024.

În scopul creșterii vizibilității României în Singapore, Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, susține participarea la ediția din acest an cu filmul românesc Maria, Regina României / Queen Marie of Romania (regia Alexis Cahill, producători Abis Studio, cu sprijinul CNC și SRTV), care urmează să fie proiectat în data de 24 mai 2024, la cinematograful The Projector (Cineleisure). Din distribuție fac parte actorii Roxana Lupu, Adrian Titieni, Daniel Plier.

Sinopsis: Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim-plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată. În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.

Filmul propus corespunde cerințelor IMDA Singapore (Infocomm Media Development Authority), care avizează toate filmele difuzate în Singapore.

Detalii despre festival: https://www.euff.com.sg/