EUNIC în Liban, reţea condusă de ICR la nivel local, organizează, în zilele de 21 și 22 iunie 2012, festivalul muzical Fête de la musique (Sărbătoarea muzicii). Evenimentul va avea loc în Beirut (Piaţa Martirilor, Termele Romane, Souks de Beyrouth, Grădina Samir Kassir şi Biserica Evanghelică) și în alte orașe libaneze. Principalii parteneri sunt Institutul Francez în Liban, Institutul Cultural Danez şi Institutul Cultural Român împreună cu Ministerul libanez al Culturii.
În cadrul evenimentului artişti libanezi şi internaţionali vor interpreta muzică clasică, pop, jazz, blues, folk, rock, reggae, electro, trip hop, soul, fusion şi orientală. Sunt așteptate peste 60 000 de persoane la spectacolele ce vor avea loc în principalele zone din centrul Beirutului între orele 18:00 şi 3:00 a.m.
Din partea României, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a festivalului Fête de la musique în Beirut, va participa DJ Andre Rizo. Proiectul Andre Rizo a luat naştere, în 2006, la Jupiter, în club Paradis. Pe lângă serile de club, unde a mixat alaturi de Sonique, Terry Lee Brown Jr. & The Timewriter, Andre Rizo a intrat în studio producând şi remixând piese de la Trentemoller, Terry Lee Brown Jr. sau Jesca Hoop. In 2010 a apărut primul clip Andre Rizo – I'm Free, receptat foarte bine atât în România, cât şi în Bulgaria, Turcia, Grecia şi Portugalia. DJ Andre Rizo va concerta joi, 21 iunie, în Piaţa Martirilor din Beirut şi vineri, 22 iunie, la Amfiteatrul roman din Zouk Mikael.
Plecând de la ideea comunicării prin muzică, în anul 1982, în Franţa s-a născut Fête de la musique - sărbătoarea muzicii. Apoi, din Franţa ideea a cucerit toată Europa, a trecut Oceanul, iar astăzi se sărbătoreşte atât în SUA, Canada, America Latină, cât şi în Europa. Evenimentul din 2012, desfăşurat în Liban, se bucură de sprijinul Ambasadei României la Beirut şi al Asociaţiei România Levant.
Parteneri media: radio Delta, radio NRJ, radio Nostalgie, Sawt l mada, radio One, Time Out Beirut, iloubnan.info, Agenda Culturel, NOW Lebanon.