- 18 November 2016 - 2 December 2016
- Etichete ICR Istanbul Dalila Özbay
Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 18.00, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir" de la Istanbul vernisează la sediul său expoziția „Urme bizantine", realizată de Dalila Özbay.
Vor fi expuse 21 de gravuri în lemn (10 cm x 15 cm), tema expoziției „Urme bizantine" fiind îngeri și sfinți, metamorfozată tridimensional în sculpturi din lemn, realizate după reprezentările din gravuri.
Dalila Özbay urmează să aducă în expoziție lucrările și lemnul pentru a prezenta tehnica obiectelor din cadrul expoziției. Artistul spune că nu a încercat să redea o imagine concretă, fidelă, a icoanelor, ci una difuză, care să reflecte spiritualul, dincolo de imagine. Spiritualul și sacrul reprezintă teme ce o preocupă cu preponderență în această perioadă pe Dalila Özbay , deși, după cum chiar ea recunoaște, este aproape imposibil de accesat.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie - 2 decembrie 2016, de luni până vineri, între orele 09.00 - 17.00.
Născută în Constanţa, Dalila Özbay este absolventă a Universitǎţii de Arte Plastice Mimar Sinan, Facultatea de Arte Plastice, Secţia de Picturǎ, promoţia 2004, Istanbul . A fost lector la Universitatea Tehnicǎ İstanbul, Secţia de Arte Plastice, iar în prezent este lector universitar la Universitatea Namık Kemal, Facultatea de Arte Plastice, Secţia de Picturǎ, Tekirdağ. Membră a Asociației Artiștilor Platici din Târgu-Mureș și colaboratoare a revistei Vatra Veche. Artistul plastic a realizat o serie de expoziții personale, a făcut parte din expoziții colective din România și Turcia. Gravuri realizate de Dalila Özbay sunt expuse în România la Muzeul de Artă din Constanţa și la Muzeul Florean din Baia Mare.
„Urme bizantine” face parte din seria de evenimente dedicate promovării artiștilor români din Republica Turcia, și este organizat în colaborare cu Consulatul General al României la Istanbul.